Jandarmii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, de 500 de ori pentru alungarea urşilor din localităţi sau din preajma acestora, prezenţa animalelor fiind semnalată la numărul de urgenţă 112, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita.
‘De la începutul anului au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita 500 de apeluri, făcute prin intermediul SNUAU 112, prin care ne era semnalată prezenţa ursului în apropierea zonelor locuite. În toate situaţiile a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie, fie format doar din jandarmi, fie echipaj mixt, format din jandarmi şi poliţişti’, a precizat IJJ Harghita.
La acestea se adaugă şi situaţiile în care jandarmii se autosesizează atunci când văd un urs sau sunt sesizaţi în mod direct de către localnici.
Potrivit sursei citate, în luna decembrie au fost înregistrate 12 astfel de intervenţii, iar şapte dintre ele au avut loc doar în weekendul trecut, în localităţile Praid, Vărşag şi Voşlobeni.
Cele mai multe apeluri din weekend, respective patru, au fost primite din comuna Voşlobeni.
În două dintre cazuri, un bărbat şi o femeie din Voşlobeni au semnalat prezenţa unui urs la ei în gospodărie, iar în două cazuri s-a anunţat prezenţa unei ursoaice cu pui pe străzile din comună.
În toate cazurile, jandarmii şi poliţiştii au intervenit pentru alungarea animalelor, împreună cu paznicul de vânătoare, fiind înregistrate şi situaţii în care urşii s-au retras singuri în pădure.
De asemenea, la sfârşitul săptămânii, jandarmii au intervenit şi în comuna Praid, unde o femeie a anunţat prezenţa unui urs lângă o pensiune din localitate. Animalul nu a mai fost găsit în zonă, dar a revenit a doua zi dimineaţă la aceeaşi pensiune şi, din nou, a părăsit locul respective până la sosirea echipajului de jandarmi.
O altă intervenţie a avut loc în comuna Vărşag, unde un bărbat a semnalat faptul că un urs încearcă să intre la el în curte.
Echipajul de poliţie trimis în zonă, nu a mai găsit ursul, acesta plecând singur din zona unde fusese semnalat.
În toate cazurile, patrulele au mai rămas la faţa locului pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, nefiind înregistrate alte evenimente.
Jandarmii le recomandă oamenilor ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.
La rândul său, Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat luni, că la sfârşitul săptămânii, un bărbat de 69 de ani, din localitatea Suseni, a fost găsit decedat într-o zonă împădurită din apropierea localităţii sale de domiciliu, posibil atacat de urs, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.