Acasă93Harghita: 8.500 de fermieri au depus, până în prezent, cereri pentru subvenţie...

Harghita: 8.500 de fermieri au depus, până în prezent, cereri pentru subvenţie la APIA

Un număr de 8.500 de fermieri au depus până acum, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita, cereri pentru subvenţii de la Uniunea Europeană, ritmul de depunere fiind destul de bun.

Directorul APIA Harghita, Haschi Andras, a declarat, pentru AGEERPRES, că în ceea ce priveşte numărul de cereri depuse, judeţul se situează în jurul mediei naţionale, dar este fruntaş la suprafaţa pentru care se solicită subvenţie.

‘Suntem la jumătatea campaniei şi am preluat un număr de 8.500 de cereri, din cele 26.000 (care se aşteaptă să fie depuse – n.red), adică în jur de 32% (…) Aici (la număr de cereri – n.red), la nivel de ţară suntem undeva în jur de media naţională, în schimb, la suprafaţa pentru care au depus cereri fermierii, suntem între primii pe ţară, cu o suprafaţă de 44.000 de hectare, ceea ce înseamnă în jur de 34 %, aproximativ, aici suntem mult pe pe medie’, a declarat Haschi Andras.

Acesta a precizat că se preiau în jur de 500 de cereri pe zi şi ritmul de depunere este unul destul de bun.

‘Avansăm într-un ritm, nu pot să spun foarte bun, dar destul de bun, orice ar fi, şi dacă trebuie să lucrăm noaptea, nu va rămâne niciun fermier cu cererea nedepusă. Campania se termină în 15 mai, mai avem timp până atunci. Desigur, am calculat şi ambele sărbători pascale, adică luăm în considerare că în această perioadă va scădea ritmul, indiferent că sunt sărbătorile catolice sau ortodoxe, dar noi suntem organizaţi şi, după cum spuneam, nimeni nu va rămâne fără să depună cererea. (…) Preluăm în jur de 500 de cereri pe zi şi până la urmă va trebui să preluăm şi 700 de cereri, dar nu este o problemă’, a spus Haschi Andras.

Directorul APIA Harghita a mai menţionat că în fiecare comună oamenii sunt ajutaţi de o echipă locală pentru întocmirea corectă a dosarelor şi a nu fi întâmpinate probleme la depunerea cererilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks