Contractul de gestionare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din localitatea Remetea a fost semnat vineri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Harghita, la mai mulţi ani după ce obiectivul, realizat din fonduri europene, a fost finalizat şi inaugurat.
Contractul pentru ‘delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de operare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Remetea, compus din instalaţii de tratare, sortare, compostare şi eliminare prin depozitarea deşeurilor, inclusiv staţia de sortare de la Sânsimion, judeţul Harghita’, a fost semnat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ‘SIMD Harghita’ şi un consorţiul de firme, la eveniment participând, pe lângă consilierii judeţeni şi primari din judeţ sau parlamentari UDMR.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a arătat, în cadrul şedinţei, care a avut loc chiar în incinta centrului, că după o perioadă dificilă, cauzată şi de modificările legislative frecvente, s-a ajuns în acest moment important şi şi-a exprimat încrederea că este un nou început pentru gestionarea deşeurilor din judeţ.
El a mai adăugat că, în realizarea acestei investiţii s-a căutat cea mai bună soluţie şi consideră că, din acest punct de vedere, investiţia trebuia să se deschidă acum, pentru că ‘echipa a putut învăţa din toate provocările cu care s-a confruntat’.
La rândul său, administratorul public al judeţului, Incze Csongor, care este preşedinte al ADI SIMD Harghita a vorbit despre obstacolele întâmpinate în ultima perioadă şi le-a mulţumit tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului.
Prezent la eveniment, senatorul Tánczos Barna, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat că este un pas important în realizarea unui proiect semnificativ pentru judeţ, dar consideră că nu sunt motive pentru a sărbători, în contextul în care proiectul nu s-a finalizat la timp iar judeţul Harghita nu performează în activitatea de gestionare a deşeurilor.
Fostul ministru a Mediului crede că acest lucru se întâmplă pentru că nu există o organizare la nivel judeţean care să fie motorul performanţei.
‘Eu văd că deşeurile reciclabile nu cresc procentual, ci scad. Şi scad acolo unde ne aşteptăm cel mai puţin. Ştim că cantitatea colectată în 2022 este mai mică decât 2021(…), vedem că nu performăm corespunzător. Eu am încredere că acest moment va fi un punct de cotitură care va îmbunătăţi indicatorii gestionării deşeurilor în judeţul Harghita şi după acest moment vine următorul, vom avea şi colectarea şi, în sfârşit, vom avea un sistem judeţean care va face judeţul Harghita mai curat’, a declarat senatorul Tanczos Barna, potrivit traducerii oficiale.
Sistemul judeţean de gestionare a deşeurilor va începe să funcţioneze după ce se va semna şi contractul privind colectarea şi transportul deşeurilor.
Potrivit Biroului de Presă al CJ Harghita, în cadrul şedinţei a fost aprobat şi ‘caietul de sarcini, modelul Contractului de concesiune în vederea delegării prin concesiune a gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale pe raza judeţului Harghita şi de operare a staţiilor de transfer de la Corund, Miercurea Ciuc şi a centrelor de colectare separată a deşeurilor de la Topliţa, Gheorgheni, Bălan, Corund, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc, Vlăhiţa şi Sânsimion, precum şi valoarea redevenţei în cadrul documentaţiei de atribuire’.
Centrul de gestionare a deşeurilor de la Remetea, parte a unui important proiect european derulat de Consiliul Judeţean Harghita, care vizează managementul integrat al deşeurilor, a fost inaugurat şi recepţionat oficial în 2016, dar nu a funcţionat până acum.
Anul trecut, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, declara că până în 2020 investiţia aproape a fost lăsată în paragină, dar apoi a fost desemnat administratorul public al judeţului să se ocupe de rezolvarea mai multor probleme apărute acolo, în 2022 fiind lansată achiziţia publică pentru gestionarea depozitului de deşeuri şi a instalaţiilor de tratare de la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Remetea.