ugetul judeţului Harghita a fost adoptat, luni, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean, acesta fiind axat pe proiecte de dezvoltare, la fel ca şi în anul 2022.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că la capitolul venituri se preconizează 100 de milioane de euro, existând speranţe că aceste venituri vor creşte, pe parcursul anului.
‘La capitolul venituri preconizăm 100 de milioane de euro şi la cheltuieli 110 milioane, pentru că preconizăm că pe parcursul anului vom mai avea venituri, de exemplu, din redevenţă sau alte tipuri de venituri. Ne-am axat, la buget, pe o construcţie nouă faţă de anii precedenţi. Pentru că în anii precedenţi am prevăzut foarte multe proiecte-programe şi aşteptam acelea pe care avem şansă să le realizăm. Acum am schimbat şi am zis că numai acolo punem sume unde putem să avem realizări şi eu cred că, în situaţia în care, momentan, bugetul naţional nu susţine judeţele de această categorie, ca Harghita, care are populaţie mică, dar un teritoriu extins şi mare, este soluţia cea mai adecvată şi cea mai oportună’, a declarat Borboly Csaba, pentru AGERPRES.
De altfel, şi în cadrul şedinţei, preşedintele CJ a punctat faptul că cea mai mare provocare la construcţia bugetului a fost aceea să nu se piardă investiţiile în derulare şi a arătat că cheltuielile de funcţionare sunt ‘foarte reţinute’.
‘Tot ceea ce s-a putut economisi la funcţionarea aparatului s-a făcut şi noi propunem să mergem înainte cu dezvoltările. (…) Am încredere că am votat un buget care va servi la dezvoltarea judeţului. (…) Am aprobat un buget foarte echilibrat, am aprobat un buget care şi într-o situaţie imposibilă caută cele mai bune soluţii, avem un buget responsabil, un buget cu care putem porni anul şi avem încredere că dezvoltarea socio-economică a judeţului va merge neîngrădit înainte’, a spus Borboly Csaba.
În cadrul şedinţei s-au votat şi mai multe programe finanţate Consiliul Judeţean, cum ar fi cele pentru pompierii voluntari sau pentru susţinerea familiilor.