Acasă93Harghita: A început recoltatul cartofului; producţia e mai mică cu 30-40% faţă...

Harghita: A început recoltatul cartofului; producţia e mai mică cu 30-40% faţă de 2020

Producătorii din Harghita au început recoltarea cartofului, care este cultura de bază în judeţ, producţia fiind mai redusă decât anul trecut cu 30-40%.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că, din cauza lipsei forţei de muncă manuale, majoritatea producătorilor din judeţ s-au axat pe recoltatul mecanizat.

‘Recoltatul cartofului în judeţul Harghita a început de o săptămână şi înaintează mai ales la producătorii mari, la societăţile agricole. În mare parte, recoltarea se face mecanizat, cu combine, în lipsă de forţă de muncă manuală. Toată lumea s-a axat mai mult pe recoltat mecanizat, inclusiv producătorii mici (…), deşi la capete şi pentru pregătirea parcelelor pentru combine au nevoie de forţă de muncă manuală, de grupuri de muncitori. În contextul prevenirii pandemiei COVID-19 se foloseşte mai mult forţă de muncă locală, ca să nu fie probleme de infectare’, a declarat Romfeld Zsolt.

El a precizat că producţia de cartofi din Harghita este mai mică decât anul trecut cu 30-40%, din cauza lipsei de precipitaţii de la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august, atunci când s-au format tuberculii.

‘Producţia la cartofi de industrializare pentru chipsuri este de 20-21 tone la hectare, iar la soiurile tradiţionale de consum se ridică la 28 la hectare. Lipseşte o treime cel puţin, faţă de anul trecut, producţiile sunt mai mici 30-40%’, a arătat şeful Direcţiei pentru Agricultură.

În ceea ce priveşte preţul cartofului, acesta nu este, deocamdată, stabilizat şi se situează la mai puţin de1 leu pentru soiurile de cartofi de industrializare şi între 1 leu şi 1,10 lei la soiurile de consum.

‘Preţul final începe să se stabilizeze spre sfârşitul recoltării, adică la sfârşitul lunii septembrie’, a subliniat Romfeld Zsolt.

În Harghita, cartoful este cultura de bază şi a fost cultivat, în 2021, pe 7.200 de hectare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks