Un accident feroviar a avut loc, marţi, la intrarea în Dăneşti, iar o persoană a decedat, informează IPJ Harghita.
‘În jurul orei 13,00 a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 un accident feroviar petrecut la intrarea în Dăneşti. Potrivit informaţiilor preliminare, este vorba despre un tren regio care se deplasa pe relaţia Miercurea Ciuc – Târgu Mureş. Din nefericire, în urma accidentului, o persoană de sex masculin a decedat, iar până în prezent nu a fost identificat’, precizează reprezentanţii IPJ Harghita.
Conform sursei citate, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.