O acţiune derulată, luni, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul proprietăţii intelectuale şi evaziunii fiscale, a dus la constatarea unor infracţiuni, la aplicarea de sancţiuni şi la confiscarea unor bunuri şi sume de bani, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.
Potrivit sursei citate, au fost efectuate 37 de controale la sediile unor agenţi economici din judeţ şi au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 136.600 de lei.
Totodată, a fost constatată, în flagrant delict, ‘o infracţiune de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare’.
Astfel, a fost identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un dispozitiv de tipărit etichete, aferente unor mărci de parfumuri cunoscute, dar şi cantitatea de aproximativ 40 de litri de parfumuri, despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.
De asemenea, a fost confiscată şi suma de 407 lei, nefiscalizată.
La activitate au participat şi poliţişti de Ordine Publică, un specialist din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita şi doi specialişti ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Harghita, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)