Inspectorii de muncă din Harghita au aplicat, în august, amenzi în valoare totală de 150.000 lei, fiind depistate neconformităţi atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Potrivit informaţiilor făcute publice de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita, au fost efectuate 48 de controale în domeniul relaţiilor de muncă şi 32 de controale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind sancţionaţi, în total, 32 de angajatori.
Sursa citată a precizat că 26 de angajatori au fost sancţionaţi pentru pentru neconformităţile constatate în domeniul relaţiilor de muncă, din care unul a fost amendat pentru că folosea muncă nedeclarată, fiind depistate trei persoane care nu aveau forme legale de angajare.
De asemenea, opt angajatori au fost sancţionaţi pentru probleme identificate în domeniul domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
‘În total, au fost aplicate 64 sancţiuni, din care 15 amenzi contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 150.000 lei, din care 48 sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă şi muncă nedeclarată, valoarea totală a amenzilor fiind de 114.000 lei şi 16 sancţiuni în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, valoarea totală a amenzilor fiind de 36.000 lei’, a informat ITM.
Sancţiunile aplicate în domeniul relaţiilor de muncă au vizat mai multe neconformităţi, cum ar fi neîncheierea contractului individual de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, lipsa evidenţei orelor de muncă sau neinformarea ITM privind utilizarea muncii de noapte.
În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, inspectorii au descoperit situaţii în care schelele nu erau asigurate şi verificate de cei competenţi, că şantierele nu erau semnalizate şi îngrădite corespunzător sau că angajatorii nu au verificat utilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie din dotare.
De asemenea, în luna august au fost comunicate cinci evenimente sau accidente la locul de muncă, care sunt în curs de cercetare, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs.