Inspectorii de muncă din Harghita au aplicat, în septembrie, amenzi în valoare totală de 224.000 de lei, fiind depistate neconformităţi atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Potrivit informaţiilor făcute publice, vineri, de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita, au fost efectuate 75 de controale în domeniul relaţiilor de muncă şi 34 de controale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind sancţionaţi, în total, 48 de angajatori.
Sursa citată precizează că 39 de angajatori au fost sancţionaţi pentru neconformităţi în domeniul relaţiilor de muncă, dintre care unul a fost amendat pentru folosirea de muncă nedeclarată, fiind depistate patru persoane fără forme legale de angajare. De asemenea, două firme au fost depistate că foloseau cinci angajaţi care aveau salariu subdeclarat.
Inspectorii de muncă au sancţionat şi 9 angajatori la care au fost găsite nereguli în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Datele ITM arată că, în total, au fost aplicate 101 sancţiuni, dintre care 20 de amenzi contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 224.000 lei.
Cele mai multe sancţiuni, respective 81, au fost aplicate în domeniul relaţiilor de muncă şi muncă nedeclarată, valoarea totală a amenzilor fiind de 154.000 lei, iar 20 de sancţiuni au vizat domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, valoarea totală a amenzilor fiind de 70.000 lei.
Sancţiunile aplicate în domeniul relaţiilor de muncă au vizat mai multe neconformităţi, cum ar fi neîncheierea contractului individual de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal sau lipsa evidenţei orelor de muncă.
În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, inspectorii au descoperit situaţii în care schelele nu erau prevăzute cu sisteme de protecţie colectivă, nu erau asigurate împotriva deplasărilor voluntare şi nu erau verificate periodic, dar au identificat şi şantiere unde cablurile electrice nu erau poziţionate corespunzător, ori cazuri în care angajatorii nu au verificat utilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie din dotare.
În luna septembrie au fost comunicate şapte evenimente sau accidente la locul de muncă, care sunt în curs de cercetare, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs, mai informează ITM Harghita.