Acasă93Harghita: ANL a recepţionat 24 de locuinţe de serviciu în municipiul Odorheiu...

Harghita: ANL a recepţionat 24 de locuinţe de serviciu în municipiul Odorheiu Secuiesc

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a recepţionat 24 de locuinţe de serviciu în municipiul Odorheiu Secuiesc, informează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Cele şase garsoniere şi 18 apartamente cu două camere au fost construite pe strada Bethlen Gabor nr. 72, pe un regim de înălţime parter+2 etaje+mansardă, iar valoarea investiţiei este de 5.739.115,51 lei (inclusiv TVA).

‘Până în prezent, ANL a finalizat, în cadrul programului ‘Construcţia de locuinţe de serviciu’, apartamente în: Babadag (16), Dorohoi (16), Curtea de Argeş (15), Orăştie (16), Haţeg (30), Uricani (9), Bistriţa (24), Aleşd (16), Ineu (16), Suceava (30), Sebeş (22), Călăraşi (30) şi Buftea (30). Beneficiarii sunt funcţionarii publici, precum şi angajaţii din instituţii publice centrale şi locale, care nu deţin sau nu au deţinut, individual sau în comun, împreună cu soţii lor, în proprietate o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepţia cotelor-părţi din locuinţe dobândite prin moştenire’, se arată într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES.

Programul, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) şi aprobat prin H.G. nr. 719/2016, prevede construirea de locuinţe de serviciu pe baza propunerilor primite de către ANL de la autorităţile administraţiei publice locale şi centrale. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks