AcasăStiri generaleHarghita: Aparţinătorii bolnavilor internaţi la SJU Miercurea Ciuc se pot informa telefonic...

Harghita: Aparţinătorii bolnavilor internaţi la SJU Miercurea Ciuc se pot informa telefonic despre starea acestora

Aparţinătorii bolnavilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc se pot informa telefonic despre starea acestora, medicii curanţi răspunzând la întrebările lor timp de o oră pe zi, se arată într-un comunicat al unităţii sanitare. Potrivit sursei citate, măsura a fost luată răspunzând nevoilor aparţinătorilor şi ţinând cont de faptul că programul de vizitare din spital este sistat de mult timp. ‘Avem posibilitatea de a informa acei aparţinători, care au fost trecuţi de către pacienţi în formularul de Consimţământ informat, primit la internare, de aceea rugăm pacienţii să completeze aceasta cu numele şi numărul de telefon ai aparţinătorilor. Medicii curanţi pot fi căutaţi zilnic, între orele 12 şi 13, la numerele de telefon care se găsesc pe pagina de web al spitalului (www.spitalmciuc.ro), în meniul Numere de telefon’, se precizează în comunicatul de presă. În secţiile spitalului aflate din imobilul din cartierul Şumuleu, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID-19 şi unde accesabilitatea medicilor este limitată, a fost detaşat un asistent social, care are sarcina de a ţine legătura cu aparţinătorii. Tot un asistent social informează aparţinătorii despre pacienţii din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi din zona tampon. De asemenea, medicii care îngrijesc pacienţii testaţi pozitiv în celelalte secţii reorganizate ale spitalului pot răspunde la întrebările aparţinătorilor. ‘Pentru îngrijirea corespunzătoare a pacienţilor cu COVID-19 au fost reorganizate secţiile spitalului. În momentul de faţă îngrijim pacienţi cu COVID-19 în secţiile de la Şumuleu, în fostele secţie fizioterapie, ortopedie, dermatovenerologie şi prin UPU, în zona tampon. Despre aceşti pacienţi se pot obţine informaţii la numerele de telefon ale acestor secţii. Secţia de ortopedie poate fi găsită la numărul de telefon al cardiologiei’, se mai arată în comunicat. Totodată, şi medicii curanţi ai pacienţilor cu alte afecţiuni, care sunt internaţi în spital, vor răspunde la întrebările aparţinătorilor, în intervalul de timp menţionat. Conducerea spitalului precizează că numărul pacienţilor cu COVID-19 este mare, iar personalul medical care îngrijeşte aceşti bolnavi este suprasolicitat, motiv pentru care se solicită răbdare din partea aparţinătorilor care doresc să afle informaţii despre aceştia. ‘Bolnavii primesc toate informaţiile necesare şi medicii se străduiesc să răspundă şi la întrebările familie pacienţilor, la nevoie şi atunci când au posibilitate pentru asta’, se menţionează în finalul comunicatului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks