Aproximativ o mie de elevi au participat în acest an la programul ‘Micii Grădinari’, derulat de Consiliul Judeţean Harghita, premianţii fiind răsplătiţi cu tablete. Programul ‘Micii grădinari’, destinat elevilor din clasele III-VII, a început în 2012 cu scopul de a-i ajuta pe copii să descopere plăcerea oferită de grădinărit şi să-i înveţe să facă diferenţa între gustul legumelor cultivate de ei şi al celor din supermarketuri. ‘Scopul programului constă în formarea concepţiei elevilor şi a părinţilor potrivit căreia, cu o investiţie minimă, o familie poate să producă legume proaspete necesare consumului propriu, fără a le cumpăra din supermarketuri. Totodată, vor sesiza diferenţa între gustul legumelor proaspete cultivate de ei şi cel al legumelor cumpărate din magazine’, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean. Ajutaţi de părinţi sau profesori, copiii plantează seminţe puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean, apoi îngrijesc plantele tot parcursul anului, fiind încurajaţi, în acest fel, să descopere că gustul morcovilor, ridichilor sau al salatei cultivate de ei este mult mai bun decât al celor cumpărate din magazin. Micile grădini sunt apoi evaluate şi cele mai frumoase sunt premiate. În 2012, primul an de lansare al programului ‘Micii grădinari’, s-au înscris 185 de elevi şi 5 clase şi au fost distribuite 950 de pachete de seminţe. Numărul şcolilor, elevilor şi claselor participante a crescut de la an la an, ajungând în 2020 la peste 990 elevi şi 54 clase, din 47 localităţi ale judeţului. Elevilor le-au fost distribuite 1.044 pachete cu seminţe de salată, ridichi, morcovi, mazăre, dovlecei, spanac şi sfeclă. În acest an, cei 20 de premianţi primesc tablete din partea Consiliului Judeţean, care îi vor ajuta şi la cursurile online la care participă în această perioadă. Miercuri dimineaţă, au fost premiaţi la sediul Consiliului Judeţean Harghita elevii câştigători din zona Ciuc, iar preşedintele instituţiei, Borboly Csaba, a vorbit despre importanţa acestui program pentru generaţia tânără. Acesta a punctat faptul că numărul mare de participanţi demonstrează că este unul de succes şi că elevilor le va fi de ajutor în viitor. ‘Noi credem că legumele sănătoase sunt foarte importante pentru oameni, pentru noi toţi, pentru că numai aşa putem avea grijă de sănătatea noastră’, a arătat Borboly Csaba.