Asociaţia de Întrajutorare Caritas Alba Iulia lansează o campanie de strângere de fonduri pentru a putea continua programul de oferire a unei mese pentru vârstnicii fără venituri, în contextul în care banii alocaţi de stat în acest sens se termină la finalul lunii noiembrie.
Potrivit unui comunicat transmis presei, din tichetele sociale finanţate de stat, în bucătăria Casei ‘Jakab Antal’ din Miercurea Ciuc, a Asociaţiei Caritas, în acest an a fost pregătită masa caldă pentru 570 de persoane, în special pensionari cu venituri mici, dar şi persoane fără adăpost din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc.
Sursa citată a precizat că bucătarii au studiat care sunt mâncărurile preferate de vârstnici şi au aflat de la aceştia că porţiile, livrate de două sau de trei ori pe săptămână, le-au ajuns pentru întreaga săptămână, ceea ce a fost un mare ajutor.
În restaurantul Casei Jakab Antal lucrează persoane cu dizabilităţi, acesta fiind acreditat ca unitatea protejată, iar sistarea programului de oferire a mesei calde pentru vârstnici le pune în pericol şi acestora locul de muncă.
‘Masa caldă pentru vârstnici şi locul de muncă al colegilor noştri cu dizabilităţi care ajută la prepararea mâncării sunt acum în pericol, deoarece statul nu mai doreşte să finanţeze programul. Nu este o exagerare să spunem că, în acest caz, cei defavorizaţi îi ajută pe cei defavorizaţi, persoanele cu dizabilităţi ajută la pregătirea mâncării pentru persoanele vârstnice, singure. Aşa a fost până acum şi poate continua, chiar dacă sprijinul statului este suspendat’, a declarat Péter György, directorul Departamentului de Asistenţă Medicală şi Socială al Asociaţiei Caritas Alba Iulia, citat în comunicatul de presă.
Drept urmare, se cere sprijinul celor care vor să doneze pentru masa vârstnicilor, în contextul în care fondurile pentru acest program se termină în câteva zile, iar de Sărbători persoanele cu venituri mici nu vor mai putea fi ajutate.
‘Dacă există comandă şi se va putea menţine bucătăria cu personalul actual, atunci preţul pentru o supă va fi 5 lei, iar felul principal 10 lei. De îndată ce va exista o altă posibilitate de finanţare, acest preţ promoţional va scădea considerabil. Preţul poate fi redus, dacă sponsorii- persoane fizice sau juridice- vor plăti o parte din costul meniului zilnic’, se mai arată în comunicat.
Péter György a explicat că, cine doreşte, se poate angaja să cumpere mâncare caldă pentru o lună pentru o persoană care trăieşte în sărăcie profundă, existând intenţia ca cel care ajută să fie pus în legărută cu cel care are nevoie de ajutor, pentru ca ‘acest spirit de ajutor să depăşească luna cadourilor’.
Cei care doresc pot contribui la iniţiativa Caritas şi pot dona online pe paginile de web ale Asociaţiei, https://caritas-ab.ro/ro/voi-ajuta/ şi http://jakabantal.ro/ro/voi-ajuta/, dar pot şi dona personal la recepţia Casei de Studii Jakab Antal din Miercurea Ciuc.
Pentru donaţii prin transfer bancar, Caritas pune la dispoziţie următorul cont: IBAN: RO33 RNCB 0152 0163 3253 0001, Caritas Alba Iulia Asistenţă Medicală şi Socială, Banca Comercială Română.
Péter György a mai precizat, pentru AGERPRES, că Asociaţia Caritas va începe şi colaborarea cu un lanţ de supermarketuri, pentru a prelua alimente înainte de a expira şi pentru a le folosi tot pentru pregătirea mesei pentru persoanele aflate în nevoie. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)