AcasăStiri generaleHarghita: Cabinet stomatologic şcolar inaugurat de Primăria Miercurea-Ciuc, singurul din oraş

Harghita: Cabinet stomatologic şcolar inaugurat de Primăria Miercurea-Ciuc, singurul din oraş

Primăria Miercurea-Ciuc a inaugurat, marţi, un cabinet stomatologic şcolar modern, după 15 ani în care astfel de servicii nu au mai fost oferite în unităţile de învăţământ din municipiu, existând intenţia ca investiţii similare să fie implementate şi în alte şcoli.

Cabinetul stomatologic a fost amenajat în complexul de clădiri în care funcţionează Colegiul Naţional ‘Marton Aron’ şi Liceul Teologic Romano-Catolic ‘Segito Maria’, de serviciile sale urmând să beneficieze 1.100 de elevi din cele două şcoli.

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că proiectul a prins contur în urmă cu trei ani şi se doreşte să fie continuat şi în alte unităţi şcolare.

‘Nu dorim să ne oprim aici. Dacă vom găsi resurse financiare, dacă vom găsi parteneriat, şi de la DSP, în judeţul Harghita am găsit, dar şi de la Ministerul Sănătăţii în a finanţa aceste programe, atunci dorim ca în anii următori să lărgim şi în alte instituţii serviciile stomatologice şi copiii realmente să fie incluşi într-un program de prevenire, care este mult mai bun decât intervenţiile în momentele în care problemele stomatologice sunt acute’, a declarat Korodi Attila.

La rândul său, viceprimarul Sogor Eniko consideră că inaugurarea cabinetului stomatologic este foarte importantă, în contextul în care în şcolile din oraş nu se mai oferă astfel de servicii de aproximativ 15 ani.

‘Este un fapt mare că am ajuns în această zi să deschidem cabinetul de stomatologice în incinta acestor două şcoli. Este un fapt mare pentru că, nu ştiu dacă se ştie, aproape mai mult de 15 ani nu există în oraşul nostru acest serviciu şi a fost foarte important să umplem acest hiat. Planul nostru este de a crea şi în alte şcoli asemenea posibilitate, astfel încât copiii să beneficieze de servicii gratuite de stomatologie. Procesul de creare a acestui cabinet a durat aproape trei ani. (…) Am cheltuit 34,4 mii lei pentru crearea spaţiului. Am cumpărat echipamente în valoare de 65 de mii de lei. De fapt, am primit autorizaţia de funcţionare în decembrie, deci de mâine poate să înceapă serviciul propriu-zis’, a spus Sogor Eniko.

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Harghita, dr. Orban Timea, care este şi consilier local, a vorbit despre importanţa prevenţiei problemelor stomatologice şi a educării copiilor în acest domeniu şi a punctat faptul că ar fi bine ca proiectul să fie extins.

‘Deci mi se pare un proiect foarte important şi sper din tot sufletul să putem lărgi acest proiect şi la copii mai mici, pentru că acolo posibilităţile de prevenţie sunt mult mai mari decât la copiii mai mari, însă şi acest lucru este un început şi trebuie continuat’, a spus Orban Timea.

Cabinetul va funcţiona între orele 7,00 şi 15,00, conform programului şcolar, urmând ca patru zile pe săptămână să se facă triajul stomatologic al elevilor, iar în a cincea zi să se efectueze educaţie sanitară privind igiena orală şi în alte şcoli.

În ceea ce priveşte tratamentele, beneficiarii vor fi, în prima fază, elevii care beneficiază de burse sociale. AGERPRES / (A, AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks