Acasă93Harghita: Circulaţia feroviară între Siculeni şi Sâncrăieni, oprită pentru efectuarea de lucrări...

Harghita: Circulaţia feroviară între Siculeni şi Sâncrăieni, oprită pentru efectuarea de lucrări la pasajul din Miercurea-Ciuc

Circulaţia feroviară între Siculeni şi Sâncrăieni este oprită, în perioada 13-20 iunie, din cauza lucrărilor care se efectuează la pasajul de cale ferată din municipiul Miercurea-Ciuc, intrat într-un amplu proces de reconstruire, călătorii urmând să fie transbordaţi cu autobuzele.

Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Bela, a declarat, luni, că restricţia vizează aproximativ 24 de trenuri şi nu se aplică garniturilor care circulă noaptea sau în weekend.

‘Începând de astăzi, 13 iunie, circulaţia trenurilor pe timp de zi va fi oprită între ruta Siculeni şi Sâncrăieni, timp în care vom face transbordarea călătorilor cu autobuze. Călătorii pot urca în autobuze cu biletul de tren deja cumpărat, iar trenurile de noapte vor circula conform planului normal. (…) De această restricţie sunt afectate în jur de 24 de trenuri zilnice şi această restricţie va dura o săptămână întreagă, ceea ce înseamnă că, dacă totul va decurge conform planurilor şi nu întâmpinăm probleme, circulaţia trenurilor cu plan normal se va relua pe 20 iunie (…) După ziua de joi, vom trece mai departe cu lucrările de demolare a pasajului şi vom lucra şi peste drumul naţional, ceea ce înseamnă că timp de trei zile, în care constructorul va lucra şi noaptea, vom devia, deci vom avea restricţii de circulaţie, vom devia circulaţia rutieră din Miercurea Ciuc’, a explicat viceprimarul Bors Bela.

Acesta a mai arătat că este nevoie de închiderea circulaţiei, întrucât este în curs de demolare pasajul peste calea ferată, iar grinzile pot fi ridicate doar utilizând o macara de tonaj foarte mare, respectiv de 700 tone.

Potrivit sursei citate, pasajul peste calea ferată a fost construit în 1974, a beneficiat de două reparaţii majore, dar o expertiză tehnică a arătat că este nevoie de lucrări de reparaţii.

Proiectul este finanţat din fonduri europene şi din bugetul local.

‘Podul a fost construit în 1974 şi, dat fiind faptul că suntem în anul 2022, au trecut aproape 50 ani şi era vital o refacere, o reconstruire a podului, dat fiind faptul că doar de două ori a avut o reparaţie majoră, respectiv una în 1994 şi a doua în 2006. Dar o expertiză din 2017-2018 ne-a arătat că este inevitabilă o astfel de reparaţie. Astfel, Primăria Miercurea Ciuc, cu finanţare europeană, a semnat contractul de execuţie pentru refacerea/ reabilitarea podului’, a arătat Bors Bela.

La rândul său, şeful de şantier al lucrării, ing Marius Dobre, a explicat că grinzile care traversează calea ferată şi drumul naţional vor fi ridicate şi poziţionate pe sol cu ajutorul uneia dintre cele mai mari macarele din Sud-Estul Europei, care a lucrat şi la podul de peste Dunăre de la Brăila şi care va ajunge la Miercurea-Ciuc peste două zile.

Ing Dobre a precizat că întregul material rezultat în urma demolării este reciclat şi este refolosit pentru drumuri tehnologice.

‘Materialul este certificat şi intervenţia asupra mediului este minim invazivă’, a precizat acesta.

El a mai arătat că în acest moment se lucrează la fundaţiile indirecte ale podului.

‘În acest moment se lucrează la fundaţiile indirecte, se fac piloţii foraţi la adâncimea de 22 metri. Partea dificilă o dă faptul că acest pod este fundat pe un vechi fund de albie de lac sau râu, pământurile nu prezintă caracteristice fizico-mecanice care să facă uşoară, facilă o fundare, drept urmare am fost nevoiţi să mărim adâncimea de fundare, de la 18 la 22 metri’, a explicat ing Marius Dobre.

Acesta a mai precizat că podul peste calea ferată de la Miercurea-Ciuc reprezenta, la data construcţiei, a doua cea mai mare construcţie de beton armat din Transilvania, după viaductul Caracău (tot în judeţul Harghita – n.red.), la realizarea sa lucrând, în mare parte, deţinuţi.

Informaţiile furnizate de viceprimarul Bors Bela arată că valoarea totală a proiectului ce vizează reconstrucţia şi reconfigurarea pasajului peste calea ferată se apropie de 50 milioane de lei.

‘Finanţarea UE pentru reconstrucţia pasajului este de 17,24 milioane de lei. Tot ceea ce depăşeşte această sumă reprezintă contribuţia proprie a oraşului. De asemenea, oraşul va trebui să plătească pentru toate creşterile de preţuri care au avut loc şi vor continua să aibă loc ca urmare a majorărilor de preţuri. (…) Contractul (de construcţie – n.red.) are o valoare de 33 de milioane de lei. Un supliment de 6 milioane de lei a fost solicitat şi acceptat de municipalitate. Subliniem că aceasta este doar valoarea construcţiei, valoarea totală a proiectului, inclusiv studii, proiectare, autorizaţii şi alte costuri suplimentare, este de 48,7 milioane de lei – deci contribuţia noastră a depăşit deja 30 de milioane de lei. (…) Conform contractului, execuţia în sine este de 12 luni, dar luând în calcul şi perioada de iarnă, care la Miercurea Ciuc este de minim patru luni, în 2023, luna iulie, ar trebui să terminăm lucrarea’, a arătat Bors Bela.

Reconstruirea şi reconfigurarea pasajului pestea calea ferată de la Miercurea-Ciuc face parte dintr-un amplu proiect al municipalităţii, intitulat ‘Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Miercurea-Ciuc prin investitii bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabila’.

Componentele proiectului vizează, pe lângă lucrările la pasajul peste calea ferată, şi reabilitarea mai multor străzi din oraş, reabilitarea autogării, achiziţionarea de autobuze ecologice şi implementarea unui sistem de management al traficului. AGERPRES / (A, AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks