AcasăStiri generaleHarghita: Consiliul Judeţean a sprijinit, în acest an, cu aproape 800.000 de...

Harghita: Consiliul Judeţean a sprijinit, în acest an, cu aproape 800.000 de lei programele sociale ale Caritas

onsiliul Judeţean Harghita a sprijinit, pe parcursul acestui an, cu aproximativ 800.000 de lei programele sociale ale Caritas, instituţia finanţând de 19 ani activitatea acestei organizaţii caritabile.  Potrivit informaţiilor furnizate luni de reprezentaţii Caritas, suma totală alocată de Consiliul Judeţean Harghita este de 757.748 lei, din care peste jumătate a fost destinată Programului de Îngrijire la Domiciliu, care este cel mai dezvoltat din toată ţara şi oferă îngrijire pentru bătrânii din majoritatea localităţilor judeţului. De asemenea, s-au mai alocat fonduri pentru funcţionarea Căminului de Bătrâni ‘Sfânta Elisabeta’ şi s-au finanţat programele de asistenţă familială, de asistenţa comunitară din mediul rural sau cele pentru copii cu nevoi speciale. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Guvernul ar trebui să susţină prioritar sfera socială şi nu să lase această sarcină în grija autorităţilor locale. ‘Noi credem că Guvernul ar trebui să se ocupe prioritar cu sfera socială, pentru că atât oamenii în vârstă, cât şi copiii marginalizaţi sau care sunt într-o sărăcie adâncă ar trebui să primească o şansă să se integreze şi să poată deveni oameni care contribuie la dezvoltarea societăţii, poate să-şi întemeieze o familie, să poate să reintre pe piaţa forţei de muncă. Noi, cu Caritas Alba Iulia colaborăm de 19 ani şi ne mândrim de această colaborare şi chiar dacă finanţarea activităţilor este îngreunată de legislaţia specifică, ne bucurăm că prin Direcţia de Asistenţa Socială am reuşit să găsim forma juridică prin care să putem să continuăm şi după ce am fost opriţi, ca şi Consiliu Judeţean, să finanţăm direct proiecte pe domeniul social nerambursabil’, a declarat Borboly. La rândul său, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita, Elekes Zoltan, a vorbit despre lipsa susţinerii financiare de la bugetul de stat pentru serviciile sociale primare de la nivel local. ‘Dacă pentru serviciile specializate de protecţia copilului şi pentru persoane cu handicap se mai acordă nişte susţineri din bugetul de stat, către primării, din păcate, către primării nu merge nicio finanţare pentru acest servicii. În aceste condiţii, activitatea organizaţiei Caritas şi a celorlalte organizaţii neguvernamentale este şi mai valoroasă, pentru că ei activează, încearcă să activeze şi la acest nivel local, unde există o mare lipsă de servicii sociale’, a declarat Elekes. Acesta a ţinut să puncteze că investiţia în serviciile sociale este la fel de importantă ca celelalte investiţii, inclusiv cele în infrastructură. ‘Noi credem cu tărie că investiţia în serviciile sociale şi în asistenţa socială este la fel de valoroasă cum sunt toate celelalte investiţii, în infrastructură sau în alte domenii, fiindcă există nenumărate studii care susţin acest lucru: că investeşti un leu într-un copil şi peste zece ani valoarea zece lei investiţia respectivă: ai investit în educaţia lui, în traiul lui civiliza şi acest lucru se va reîntoarce în economie, în societate, în bunăstarea comunităţii’, a conchis şeful DGASPC Harghita. Prezent la conferinţa de presă, Şefului Departamentului Îngrijire Socială şi Medical al Caritas Alba Iulia, Peter Gyorgy, a subliniat că această organizaţie se concepe ca un partener al autorităţilor locale, pentru rezolvarea unor probleme sau pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora şi a punctat, la rândul său, că ar fi foarte important ca autorităţile locale să primească fonduri pentru a susţine sau a dezvolta servicii sociale. De asemenea, Ludescher László, directorul Departamentului Asistenţă Socială al Caritas, a arătat că este foarte importantă continuitatea şi stabilitatea acestor servicii sociale, iar colaborarea de 19 ani cu Consiliul Judeţean Harghita ajută organizaţia Caritas să fie prezentă zi de zi în viaţa nevoiaşilor, în viaţa copiilor, persoanelor cu handicap, a vârstnicilor şi a bolnavilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks