Consiliul Judeţean (CJ) Harghita informează că oferirea de servicii digitalizate cetăţenilor, dar şi eficientizarea activităţii administrative folosind mijloace digitale reprezintă o prioritate pentru instituţie, în ultima perioadă fiind dezvoltate mai multe aplicaţii şi fiind derulate diverse proiecte în acest sens.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, perioada pandemiei a reprezentat o provocare, motiv pentru care s-au găsit soluţii pentru ca serviciile oferite cetăţenilor să fie cât mai accesibile, în acest moment digitalizarea reprezentând o cerinţă esenţială, care îşi dovedeşte avantajele în orice aspect al vieţii cotidiene.
‘Consiliul Judeţean Harghita a făcut paşi concreţi astfel încât serviciile oferite cetăţenilor dar şi activitatea instituţiei să fie fluidizate şi accelerate, digitalizarea face parte şi din planul nostru de a deveni o instituţie zero waste, fiind totodată un pas în realizarea uneia dintre cele 13 priorităţi – Harghita, un judeţ verde! Perioada pandemiei ne-a provocat şi mai mult în a găsi soluţii care să faciliteze accesul cetăţenilor la informaţii, şi astfel, din resurse proprii am dezvoltat portalul de investiţii http://investitii.hargitamegye.ro, şi cel de achiziţii publice
http://achizitiipublice.judetulharghita.ro. Prin cele două pagini web, de investiţii şi achiziţii, venim atât în sprijinul cetăţenilor care sunt la curent cu investiţiile realizate şi cu progresul acestora, cu privire la necesităţile de achiziţii ale instituţiei şi ale instituţiilor subordonate, dar şi al mediului de afaceri care, astfel, îşi poate creiona bugetul prin identificarea facilă a cererii, având posibilitatea de a participa la licitaţiile noastre’, a precizat Borboly Csaba.
De asemenea, pentru cei care doresc să depună proiecte în cadrul programelor derulate de instituţie a fost dezvoltată o aplicaţie prietenoasă, care a fost concepută astfel încât să ofere aplicantului şi dovada că i-a fost înregistrată cererea depusă.
Borboly a mai arătat că prin accesarea paginii de web a Consiliului Judeţean cetăţenii pot găsi formularele necesare eliberării de autorizaţii şi avize, iar taxele pentru autorizaţiile de construire şi pentru certificatele de urbanism pot fi achitate online.
De altfel, anul trecut, toate certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire, avizele de oportunitate şi avizele arhitectului şef pentru documentaţii de urbanism, avizele structurii de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean au fost emise în format digital.
Preşedintele CJ Harghita a mai punctat faptul că o altă realizare în privinţa digitalizării este programul http://regisdra-live, dedicat registraturii Consiliului Judeţean, dar şi monitorizării datelor din domeniul resurselor umane.
‘Acest mod de lucru ne permite să găsim oricând informaţiile de care avem nevoie’, a spus Borboly.
El a mai subliniat că a fost lansată şi o aplicaţie pentru tineri şi pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă sau a unei oportunităţi de afaceri, fiind disponibilă pentru descărcare din Google Play sau Apple Store.
‘În acest moment toţi angajaţii instituţiei deţin semnătură electronică şi astfel circuitul documentelor în cadrul instituţiei este fluidizat. Menţionez, totodată, că am câştigat un proiect prin care, din acest an, vom avea un sistem care va permite ca toate serviciile Consiliului Judeţean Harghita să fie accesibile şi disponibile pentru cetăţeni printr-un portal de servicii: https://judetulharghita.ro/proiectul-digit-hr/ . Este o societate în care viteza de reacţie este foarte importantă şi prin digitalizare reuşim să facem lucrurile să funcţioneze în beneficiul nostru şi al cetăţenilor’, a punctat preşedintele CJ Harghita.
Un alt aspect menţionat de acesta se referă la digitalizarea educaţiei, Consiliul Judeţean făcând demersuri pentru a depune, în parteneriat cu unităţile administrative din judeţ, cel mai mare proiect de digitalizare, în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
‘În timpul pandemiei COVID-19, şcolile, profesorii, elevii şi părinţii s-au aflat în faţa unei provocări de a găsi o soluţie viabilă atât pentru copii cât şi pentru şcoală. Pentru majoritatea, semnul întrebării a stat în asigurarea infrastructurii şi a echipamentelor. Din acest motiv, Consiliul Judeţean Harghita a luat iniţiativa şi a înfiinţat un grup de lucru pentru dezvoltarea învăţământului digital în judeţul Harghita, al cărui obiectiv pe termen lung a fost de a găsi resurse pentru asigurarea infrastructurii IT, formare profesională a cadrelor didactice şi crearea de conţinut digital educaţional. A fost elaborat, în acest sens, un Plan de acţiune ‘DigiEdu2030′ care, prin accesarea resurselor financiare oferite prin PNRR în cadrul apelului recent lansat de Ministerul Educaţiei, va reuşi să devină aplicabil. În toate aspectele menţionate vorbim de cooperare şi deschidere, fiecare parte implicată, atât noi, cât şi cetăţenii, trebuie să se uite în faţă dacă vrea ca acţiunile sale să producă efecte pozitive în viitor – şi digitalizarea e soluţia’, a mai afirmat Borboly Csaba. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)