AcasăStiri generaleHarghita: Dosare penale la şcoli de şoferi care încasau bani de la...

Harghita: Dosare penale la şcoli de şoferi care încasau bani de la cursanţi şi nu declarau veniturile

Poliţiştii harghiteni au întocmit două dosare penale pentru evaziune fiscală în cazul unor şcoli de şoferi care încasau taxe de la cursanţi, dar nu declarau veniturile, acestea nefiind fiscalizate.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, poliţiştii harghiteni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în baza unui plan de măsuri pentru prevenirea şi combaterea fraudelor specifice în domeniul şcolilor de conducători auto, au iniţiat o acţiune cu efective mărite şi au efectuat 13 controale, din care cinci la societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul şcolilor de şoferi şi opt la autoturisme ale acestora, aflate în trafic.

În urma controalelor, ‘au fost identificate mai multe dosare de cursanţi, pentru care nu au fost identificate documente de plată referitoare la taxele de şcolarizare şi nu au fost declarate veniturile obţinute pentru o perioadă de doi ani’, precizează sursa citată.

Controalele s-au desfăşurat în Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Topliţa şi Gheorgheni.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, fiind întocmite două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, se mai arată în informarea IPJ Harghita.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks