Poliţiştii harghiteni au întocmit şase dosare penale pentru furt de energie electrică şi gaze naturale, în urma unei ample acţiuni derulate la Odorheiu Secuiesc, prejudiciul estimativ ridicându-se la aproximativ 200.000 de lei. Potrivit Biroului de presă al IPJ Harghita, acţiunea a avut loc joi, în baza unor date şi indicii obţinute anterior, la aceasta participând forţe mărite de poliţişti, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, fiind cooptaţi şi 17 specialişti ai unor companii de profil. Au fost depistate racordări ilegale la reţeaua electrică în scopul sustragerii de energie, racordări ilegale la sistemul de alimentare cu gaze naturale, precum şi lucrări neautorizate care au modificat indexul de citire şi alte lucrări neautorizate la tabloul electric. ‘Pe parcursul acestor activităţi operative au verificate opt locaţii ale unor persoane fizice şi juridice, iar în urma constatărilor efectuate de specialiştii în domeniile de electricitate şi gaze, au fost întocmite şase dosare penale privind infracţiuni de furt de energie electrică şi gaze naturale. Astfel, au fost identificate racordări ilegale la reţeaua electrică în scopul sustragerii de energie, racordări ilegale la sistemul de alimentare cu gaze naturale, precum şi lucrări neautorizate care au modificat indexul de citire şi alte lucrări neautorizate la tabloul electric. În urma primelor estimări, specialiştii au stabilit că prejudiciul total cauzat este de aproximativ 200.000 de lei’, precizează reprezentanţii IPJ Harghita. Cercetările sunt continuate pentru identificarea tuturor celor implicaţi, precum şi pentru stabilirea şi recuperarea integrală a prejudiciului.