O femeie în vârstă de 80 ani a decedat, marţi dimineaţa, într-un incendiu care i-a cuprind casa, în localitatea Satu Mare, a informat ISU Harghita.
Potrivit sursei citate, la sosirea echipelor de intervenţie, femeia a fost găsită în casă, intoxicată cu fum, iar echipajul SMURD şi cel al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes.
La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifestă la bucătărie, pe o suprafaţă de circa 25 metri pătraţi.
Incendiul a fost localizat şi stins, a mai anunţat ISU Harghita.
La faţa locului au acţionat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, fiind alertat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.