Unitatea de Achiziţii Publice Centralizate, înfiinţată în Harghita în cadrul unui proiect al Agenţiei Naţionale a Achiziţiilor Publice, a publicat, în premieră naţională, primul anunţ de participare la o licitaţie publică deschisă, evenimentul fiind anunţat într-o conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Harghita.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a explicat că Unitatea de Achiziţii Publice Centralizate (UCA) Judeţul Harghita va sprijini în procesul de achiziţie publică cele 21 de subunităţi subordonate, dar şi toate primăriile interesate.
‘Am reuşit să avem primul anunţ de licitaţie al UCA Judeţul Harghita, înfiinţată în cadrul proiectului SIPOCA 625 al Agenţiei Naţionale a Achiziţiilor Publice (ANAP), şi mă bucur că ni s-a oferit posibilitatea de a înfiinţa o astfel de unitate la nivelul judeţului Harghita care va sprijini în achiziţia eficientă şi transparentă cele 21 de unităţi subordonate şi primăriile care îşi vor arăta intenţia de aderare. Chiar dacă, în prima fază, doar zece primării şi-au exprimat intenţia de aderare, urmează în viitorul apropiat să începem următoarea licitaţie pentru energie electrică, gaze naturale, benzină şi motorină, deci acele produse pentru care preţul contează foarte mult şi, cu siguranţă, atunci interesul va creşte. Reuşitele vor veni pe parcurs când se va vedea calitatea serviciilor şi a produselor achiziţionate’, a declarat Borboly Csaba.
Unitatea de Achiziţii Publice Centralizate Judeţul Harghita s-a înfiinţat în luna octombrie 2021 sub forma unui compartiment în cadrul structurii Consiliului Judeţean Harghita, aceasta derulând până în prezent un proces de consultare a autorităţilor contractante subordonate, în vederea identificării şi centralizării nevoilor acestora.
Această structură vine în sprijinul unităţilor administrative mai mici, care nu vor trebui să facă proceduri proprii de achiziţie publică, acestea urmând a fi făcute centralizat.
La conferinţa de presă, organizată în format hibrid, a participat, în sistem videoconferinţă, şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Achiziţiilor Publice, Liviu Bostan, care a apreciat faptul că judeţul Harghita a luat în serios constituirea Unităţii de Achiziţii Publice Centralizate, punctând faptul că aceasta poate deveni un pol local al achiziţiilor şi un centru regional de expertiză în domeniu.
‘Împărtăşim aceeaşi viziune şi ştim că UCA trebuie să devină în decursul timpului un pol local al achiziţiilor şi un centru regional de expertiză în domeniul achiziţiilor publice, care să se consolideze cu o structură solidă de specialişti şi apoi să deruleze proceduri mai complexe şi astfel să-şi aducă aportul la dezvoltarea judeţului. Chiar dacă pentru început se debutează cu achiziţii care nu sunt foarte impresionante, beneficiile vor apărea în viitor. Din partea agenţiei urmează sa furnizăm instruire pentru personalul încadrat la UCA şi evident că îi vom sprijini pe toata durata procesului de derulare a procedurii. Este foarte important şi util ca în acest concept de achiziţii centralizate să diseminezi un exemplu pozitiv şi la nivelul altor unităţi şi împreună cu exemplul pe care-l dăm să producem un model de bună practică care să conducă la creşterea performanţei achiziţiilor la nivel regional şi sa accelerăm implementarea unor proiecte de dezvoltare care nu de puţine ori se confruntă cu dificultăţi exact în procedurile de achiziţie’, a apreciat Liviu Bostan, preşedintele ANAP.
Pentru înfiinţarea acestei unităţi, precum şi pentru pregătirea şi organizarea primelor două proceduri de achiziţie centralizată, parteneri au fost reprezentanţi ai Băncii Europene de Investiţii şi consultanţi ai consorţiului condus de Ernst & Young România.
În acest context, Tiberiu Angelescu, reprezentant al Băncii Europene de Investiţii (BEI) a afirmat, într-o intervenţie online, că este vorba de un proiect modern şi benefic pentru întreaga ţară şi a apreciat ‘colaborarea şi stăruinţa cu care Consiliul Judeţean a trecut prin toţi paşii premergători ajungerii în acest moment, în care, o unitate centralizată la nivel local scoate la licitaţie primele produse care fac obiectul achiziţiei prin contracte subsecvente pentru mai mulţi beneficiari’.
Primul anunţ de participare la licitaţie se referă la achiziţia de articole de birotică, produse de papetărie şi furnituri de birou.
Şefa Serviciului Achiziţii Publice din cadrul CJ Harghita, Noemi Groza, a vorbit despre avantajele acestui demers derulat în premieră în România.
‘Este un avantaj enorm, atât pentru Consiliul Judeţean cât şi pentru întreg judeţul, înfiinţarea unei UCA prin care venim în ajutorul unităţilor administrative mai mici. (…) Prin această achiziţie, în acest moment instituţiile subordonate, dar în viitor şi primăriile, cele care îşi exprimă intenţia de aderare, vor beneficia de toate avantajele pe care UCA le oferă. Nu vor trebui să facă proceduri proprii de achiziţie publică, se va face centralizat, UCA va organiza achiziţia pentru serviciul sau produsul necesar, primăriile vor trimite necesitatea şi fondurile bugetare pe care le au la dispoziţie. UCA Judeţul Harghita va monitoriza ulterior şi managementul acordului – cadru pe parcursul derulării contractului. (…) Totodată, promovăm concurenţa firmelor, ofertanţilor, încurajăm acest lucru – o concurenţa mai mare va duce la obţinerea de beneficii pentru autorităţile contractante prin preţurile şi calitatea serviciilor achiziţionate’, a spus Noemi Groza.
Aceasta a mai explicat că dacă vor exista contestaţii, acestea vor fi gestionate de aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean, urmând ca Direcţia Juridică, împreună cu Serviciul Achiziţii Publice, să susţină punctele de vedere la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cât şi la curţile de apel.
‘Este un avantaj mare mai ales pentru primăriile mici, unde nu există aparat de specialitate nici pentru achiziţii şi poate şi la juridic sunt deficienţe. Deci, din punctul acesta de vedere este un avantaj pentru ei, dacă doresc să adere’, a mai arătat Noemi Groza. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)