Un incendiu a cuprins, joi, o casă de locuit din satul Valea Boroş, comuna Lunca de Jos, iar o femeie imobilizată la pat şi surprinsă în interior a suferit arsuri uşoare şi a făcut atac de panică, ea fiind evacuată din locuinţă de către vecini.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, la locul evenimentului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) din Lunca de Sus, fiind alertat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca de Jos.
‘În locuinţa cuprinsă de flăcări se afla o persoană imobilizată la pat, de sex feminin, aceasta fiind evacuată de către vecini şi preluată de către echipajul SAJ Lunca de Sus, suferind un atac de panică (…) şi arsuri uşoare pe coapse’, a informat sursa citată.
Femeia va fi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc.
Incendiul a fost stins de pompieri, fiind afectată de flăcări doar o cameră, de aproximativ 10 metri pătraţi. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)