AcasăStiri generaleHarghita: Întreruperi de energie în mai multe localitaţi, din cauza vremii; casă...

Harghita: Întreruperi de energie în mai multe localitaţi, din cauza vremii; casă inundată la Joseni

Aproape 4.000 de utilizatori din mai multe localităţi harghitene au rămas nealimentaţi cu energie electrică, din cauza ploii şi a vântului care au afectat posturile de transformare, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Potrivit sursei citate, au rămas nealimentate cu energie electrică 52 de posturi de transformare din localităţile Mugeni, Odorheiu Secuiesc, Crişeni, Forţeni, Feliceni, Poloniţa, Tăureni, cu 3.814 utilizatori.

Echipele furnizorului de energie electrică acţionează în teren pentru remedierea defecţiunilor.

De asemenea, o casă a fost inundată în localitatea Joseni iar pompierii intervin cu o motopompă pentru evacuarea apei.

Judeţul Harghita s-a aflat, timp de o oră, sub incidenţa unui cod roşu de ploi torenţiale, fiind vizate localităţile Ditrău, Joseni, Ciumani şi Lăzarea.

Totodată, până la miezul nopţii, judeţul se află sub incidenţa unui cod portocaliu hidrologic, fiind prognozate scurgeri de pe versanţi, viituri şi depăşirea cotelor de inundaţie pe râul Trotuş, iar până joi, la ora 12,00, sunt aşteptate scurgeri de pe versanţi, viituri şi depăşirea cotelor de apărare pe afluenţii Bistriţei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks