Jandarmii harghiteni au fost solicitaţi de 16 ori în ultima săptămână pentru alungarea unor urşi a căror prezenţă a fost semnalată în apropierea mai multor localităţi.
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, prezenţa urşilor a fost semnalată la numărul de urgenţă 112 în zona localităţilor Ciucsângeorgiu, Voşlăbeni, Bălan, Lăzarea, Ocna de Sus, Izvorul Mureşului, Corund, Miercurea Ciuc şi Racu.
În toate cazurile au fost trimise la faţa locului echipaje de intervenţie, dar prezenţa animalelor a fost confirmată în şase situaţii.
Astfel, jandarmii au îndepărtat spre zonele împădurite urşi care au fost observaţi la Voşlăbeni, Bălan, Corund, Racu şi Ocna de Sus.
De asemenea, un echipaj de jandarmi s-a deplasat şi la Miercurea-Ciuc, pentru constituirea echipei de intervenţie şi asigurarea zonei unde a fost observat un urs. De altfel, animalul a fost împuşcat, vineri dimineaţa, în curtea unui liceu din municipiu, decizia fiind luată de echipa de intervenţie, condusă de primarul oraşului.
Şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a anunţat că, la sfârşitul săptămânii, au fost trimise mai multe mesaje RO-ALERT privind prezenţa unor urşi în apropierea zonelor locuite.
De la începutul anului, la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost înregistrate peste 300 de apeluri la numărul de urgenţă 112 prin care era semnalată prezenţa unor urşi în localităţi sau în apropierea acestora.