Pompierii harghiteni au intervenit, marţi, după ce un locatar a semnalat că în scara unui bloc din Odorheiu Secuiesc se simte miros de gaz, ulterior acesta acuzând o stare de rău.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a informat că la faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD, după ce bărbatul care a anunţat incidentul a acuzat o stare de rău din cauza inhalării gazelor.
De asemenea, alte două persoane s-au autoevacuat din bloc, până la sosirea echipajelor de intervenţie, nemaifiind alţi locatari care să necesite evacuare.
La faţa locului s-a deplasat, pentru asigurarea măsurilor de protecţie şi stingere a incendiilor, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere, fiind anunţat şi distribuitorul de gaze, a mai precizat sursa citată.