Acasă93Harghita: Nereguli în 8 staţii CFR controlate de inspectorii CJPC; trei săli...

Harghita: Nereguli în 8 staţii CFR controlate de inspectorii CJPC; trei săli de aşteptare au fost închise temporar

Sălile de aşteptare ale gărilor CFR din Odorheiu Secuiesc, Mădăraş şi Lunca de Jos au fost închise temporar de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), din cauză că nu aveau autorizaţie de la Autoritatea Feroviară Română, dar şi pentru lipsa igienei, nereguli fiind găsite în toate cele opt gări din judeţ controlate.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de CJPC Harghita, comisarii pentru protecţia consumatorilor au controlat staţiile CFR din Tuşnad Sat, Siculeni, Sâncrăieni, Mădăraş, Gheorgheni, Topliţa, Odorheiu Secuiesc şi Lunca de Jos,’constatându-se abateri la fiecare dintre acestea’.

Pentru neregulile întâlnite, comisarii CJPC Harghita au aplicat 15 amenzi contravenţionale, în valoare de 117.000 lei şi cinci avertismente şi au oprit temporar serviciile la sălile de aşteptare din gările CFR din Odorheiu Secuiesc, Mădăraş şi Lunca de Jos, până la remedierea deficienţelor.

Sursa citată a precizat că principalele nereguli constatate în timpul controalelor au fost lipsa autorizaţiei valide emise de Autoritatea Feroviară Română, lipsa condiţiilor normale de igienă în unele grupuri sanitare, existând cazuri în care instalaţiile sanitare din toalete nu funcţionau, folosirea unor săli de aşteptare neigienizate şi nerenovate, cu scaune rupte, pereţi cu infiltraţii de apă, igrasie şi de unde lipseau corpurile de iluminat şi sursele de încălzire.

‘CJPC Harghita va repeta controlul la operatorii economici opriţi de la funcţionare, pentru verificarea măsurilor dispuse, aceştia urmând să îşi reia activitatea în locaţiile respective după ce remedierea deficienţelor va fi confirmată de echipele de comisari’, se mai arată în comunicatul menţionat. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks