Jandarmii harghiteni au intervenit, în ultima săptămână, în nouă cazuri în care a fost semnalată prezenţa urşilor în zona mai multor localităţi din judeţ.
Potrivit informaţiilor furnizate, la solicitarea AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, sg maj Kosa Ervin-Attila, în perioada 19-22 mai, prezenţa unor urşi a fost semnalată, la numărul de urgenţă 112, în apropierea a şase localităţi – Hodoşa, Sărmaş, Brădeşti, Izvoare, Vlăhiţa şi Dealu.
În unele localităţi, urşii au fost observaţi de mai multe ori, din Sărmaş fiind primite trei apeluri, iar în două cazuri apelurile fiind făcute din Brădeşti.
În urma celor nouă apeluri, de fiecare data a fost trimis la faţa locului fie un echipaj de jandarmi, fie un echipaj de ordine publică format din poliţist şi jandarm.
Sursa citată a precizat că în doar două situaţii a fost nevoie de intervenţia efectivă a echipei special constituită în acest sens, în restul cazurilor urşii observaţi de oameni părăsind singuri zonele respective.
Astfel, în data de 19 mai, o femeie a anunţat, în cursul serii, că un urs se află în curtea sa din comuna Sărmaş şi i-ar fi ucis găini şi iepuri.
Echipajul de ordine publică, format din jandarm şi poliţist, a confirmat prezenţa ursului şi l-a alungat în pădure.
În cea de a doua situaţie, a fost nevoie de alungarea unei ursoaice cu doi pui, tot din comuna Sărmaş.
Apelul a fost făcut de către un bărbat, în noaptea de 20 spre 21 mai, acesta anunţând că pe o stradă din localitate se află o ursoaică cu un pui. Echipajul de intervenţie a constatat că era vorba de o ursoaică cu doi pui, animalele fiind alungate înspre pădure.
Din cele relatate de către jandarmii care au intervenit la toate cazurile, locurile unde au fost semnalate animalele sălbatice se află în apropierea unor zone împădurite.
Pe timpul intervenţiilor nu au fost înregistrate incidente, iar în situaţiile în care animalele au produs pagube, cetăţenii au fost îndrumaţi să se adreseze primarului localităţii.
Sursa citată a mai menţionat că, de la începutul anului, au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita 59 apeluri, făcute prin intermediul numărului de urgenţă 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în apropierea zonelor locuite.
În toate situaţiile a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie.
Şi în cursul zilei de marţi prezenţa ursului a fost semnalată în localităţile Sub Cetate şi Sândominic, după cum a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.
Pentru avertizarea populaţiei, în zonă s-a transmis mesaj RO-ALERT. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)