Un număr de nouă poliţişti, cinci jandarmi şi un pompier din Harghita sunt infectaţi, în prezent, cu virusul SARS-CoV-2, aceştia urmând tratament la domiciliu, starea lor fiind bună, au precizat vineri reprezentanţii celor trei instituţii. ‘Este vorba de nouă poliţişti din IPJ Harghita care sunt infectaţi, în acest moment, din diferite zone şi structuri. Cu excepţia unui singur, se pare că au contractat acest virus în timpul liber sau chiar în concediu. (…) La unul nu avem certitudinea, urmează ca DSP să stabilească, pentru că este posibil să fi luat în timpul serviciului. Dar ce este important, din punctul meu de vedere, instituţional vorbind, este că în cazul niciunuia dintre ei nu s-a impus carantinarea altor colegi, deci în judeţul Harghita nu există cazuri de poliţişti carantinaţi, din cauza altor poliţişti’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip. Acesta a subliniat că starea colegilor săi este bună şi urmează tratament la domiciliu. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, unde cele cinci cadre infectate sunt izolate la domiciliu. ‘La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, la ora actuală sunt înregistrate cinci cazuri de infectare cu SARS-CoV 2, colegii noştri aflându-se în izolare la domiciliu. Cadrele militare sunt din subunităţi diferite, respectiv localităţi diferite. În toată această perioadă, la nivelul unităţii au fost luate măsuri de prevenire, constând în acordarea unei atenţii permanente asigurării materialelor de protecţie, echipării jandarmilor care intră în serviciu cu mască, mănuşi, acestora fiindu-le asigurate şi substanţele dezinfectante. Sunt de asemenea luate măsuri de igienizare şi dezinfectare periodică a spaţiilor de lucru, precum şi a autospecialelor din dotare în vederea limitării răspândirii virusului’, se arată într-o informare de presă a purtătorului de cuvânt al IJJ Harghita, Gheorghe Suciu. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat, pentru AGERPRES, că în prezent un pompier este infectat cu noul coronavirus, iar alţi trei se află în carantină. Potrivit sursei citate, această situaţie nu afectează capacitatea operaţională a instituţiei, fiind luate măsuri speciale de protecţie a personalului. ‘Menţionăm că de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecţia personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea ISU Harghita au fost luate măsuri pentru dezinfecţia şi igienizarea spaţiilor, precum şi a suprafeţelor care sunt atinse frecvent. Manifestăm o preocupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate COVID-19, în ceea ce priveşte echiparea corespunzătoare a personalului şi decontaminarea după fiecare intervenţie, atât a personalului, cât şi a tehnicii de intervenţie. Asigurăm cetăţenii că această situaţie nu afectează capacitatea operaţională, iar răspunsurile venite din partea populaţiei pot fi acoperite în mod eficient’, a precizat Alina Ciobotariu. Aceasta a adăugat că, de la începutul pandemiei, s-au înregistrat cinci cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul cadrelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul ISU Harghita, iar 25 de contacţi ai persoanelor confirmate s-au aflat în carantină. AGERPRES (AS, A, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu)