Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita a inclus, luni, municipiul Odorheiu Secuiesc şi comuna Mugeni pe lista localităţilor unde se impun măsuri de restricţie, întrucât rata de infectare este mai mare de 1,5 la o mie de locuitori. Cele două localităţi se alătură municipiului Miercurea Ciuc, oraşului Vlăhiţa şi comunelor Brădeşti, Cârţa, Ciumani, Dăneşti, Gălăuţaş, Mădăraş, Mihăileni, Păuleni Ciuc, Racu, Sânmartin şi Siculeni, unde au fost impuse restricţii săptămâna trecută. Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, a precizat că potrivit hotărârii CJSU, de luni seara până în data de 18 octombrie barurile, cafenelele, cluburile, discotecile şi alte localuri care au obiectul de activitate prevăzut în codul CAEN 5630 îşi suspendă activităţile cu publicul în spaţiile închise destinate servirii clienţilor. ‘Pentru barurile, cafenele, cluburile, discotecile şi alte localuri prevăzute de codul CAEN 5630, activităţi cu publicul se pot desfăşura în spaţiile exterioare deschise (fără pereţi din folii, plase, etc.) destinate servirii publicului’, se arată în hotărârea CJSU. Totodată, în cele 15 localităţi se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, ‘pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, pe o rază de 50 de metri în jurul perimetrului exterior al tuturor unităţilor de învăţământ’. CJSU Harghita ‘recomandă ferm purtarea măştii pe toata durata deplasării în afara domiciliului’, iar persoanelor vulnerabile li se recomandă să evite frecventarea locurilor publice aglomerate. Concertele, spectacolele, târgurile, bâlciurile sau evenimentele sportive se pot desfăşura doar cu condiţia respectării măsurilor de distanţare şi siguranţă sanitară în vigoare, iar organizarea sărbătorilor religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă. În localităţile unde se impun restricţiile, autorităţile locale au obligaţia de a efectua lucrări de dezinfecţie a spaţiilor publice pe care le au în administrare. Potrivit hotărârii CJSU Harghita, în toate localităţile judeţului se vor decala orele de început şi sfârşit ale activităţii instituţiilor, pentru reducerea aglomerării la orele de vârf, se va organiza munca la distanţă în instituţii publice, acolo unde este posibil, pentru a reduce aglomerarea din birouri şi se introduce obligativitatea igienizării spaţiilor comune din imobile (lift, casa scărilor) de către asociaţiile de proprietari cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale. De asemenea, se intensifică activităţile de control privind respectarea măsurilor deja impuse de purtare a măştii, igiena mâinilor şi distanţare fizică în locurile aglomerate. Potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului, în ultimele 24 ore, în Harghita s-au înregistrat 24 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor, de la începutul pandemiei, ajungând la 1.384. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)