AcasăStiri generaleHarghita: O a patra persoană implicată în accidentul de la Izvoru Mureşului...

Harghita: O a patra persoană implicată în accidentul de la Izvoru Mureşului necesită îngrijiri medicale

O a patra persoană implicată în accidentul de la Izvoru Mureşului a fost rănită şi necesită îngrijiri medicale, iar cele două persoane despre care s-a anunţat că sunt încarcerate au fost găsite în afara autoturismului de echipajul de descarcerare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a anunţat că, potrivit primelor informaţii, un autoturism a derapat şi a intrat într-un camion.

Sursa citată a precizat, iniţial, că în accident au fost implicate patru persoane, iar trei au fost rănite, dar ulterior s-a dovedit că şi cea de-a patra persoană prezintă dureri şi necesită îngrijiri medicale.

Echipajele medicale aflate la locul accidentului au acordat îngrijiri medicale victimelor, care ulterior au fost transportate la spitalele din Gheorgheni şi Miercurea Ciuc.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare grea, dar nu a fost nevoie de intervenţia acestora, întrucât răniţii au fost găsiţi în afara autoturismului.

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri, după care s-a reluat pe o bandă de mers.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks