AcasăStiri generaleHarghita: Organizaţia Caritas a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru...

Harghita: Organizaţia Caritas a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru refugiaţii din Ucraina

Organizaţia Caritas Alba Iulia a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru refugiaţii din Ucraina, fiind pregătită să asigure şi locuri de cazare, dar şi să acorde asistenţă post-conflict.

‘În suflet, în spirit şi prin fapte suntem lângă colegii noştri de la Caritas Ucraina, care în aceste vremuri extrem de grele, fac eforturi uriaşe de a asista populaţia grav afectată. Zi de zi, mii de femei şi copii trec graniţa Ucrainei, căutând siguranţă şi adăpost pentru familiile lor. Deocamdată, civilii, organizaţiile neguvernamentale şi voluntarii prezenţi în număr mare la frontieră pot asigura mâncare, cazare şi alte necesităţi refugiaţilor. Considerăm, că în momentul de faţă şi pe termen lung cea mai eficientă metodă de sprijin este donaţia de bani.Vă rugăm, ajutaţi-i pe refugiaţii din Ucraina!’, este mesajul postat pe pagina web a organizaţiei.

Donaţiile se pot face şi online, pe site-ul Caritas, dar şi prin transfer bancar în contul IBAN: RO51 BTRL RONC RT05 4732 5701, Asociaţia Caritas Alba Iulia, Banca Transilvania.

Directorul Departamentului de Asistenţă Medicală şi Socială al Organizaţiei Caritas Alba Iulia, Péter György, a declarat, pentru AGERPRES, că această campanie de strângere de fonduri este permanentă, iar în perioada următoare se va organiza o colectă şi în bisericile catolice.

Acesta a mai arătat că organizaţia pune la dispoziţie corturi, în zonele de graniţă, unde refugiaţii se pot odihni şi primesc o masă caldă şi se pregăteşte şi pentru primirea celor care vor veni în ţară şi nu vor avea unde să locuiască.

‘Multe persoane fizice s-au oferit să găzduiască refugiaţi. Nu avem o statistică a locurilor de cazare, pentru că suntem în legătură cu colegii de la Caritas Iaşi, Caritas Satu Mare, Caritas Baia Mare, care sunt acolo şi, deocamdată, ne spun că nu e problemă, toată lumea poate fi cazată acolo, în acele judeţe. Autorităţile locale s-au mobilizat foare bine şi deocamdată nu e problemă (…) Dacă va fi un aflux mai mare, atunci o să lansăm apelul (de ajutorare n.red.). Momentan, suntem în faza în care oamenii ne sună şi vin cu oferta’, a spus Péter György.

El a adăugat că, în afara locurilor de cazare oferite de persoane fizice, şi Caritas poate găzdui refugiaţi în diverse imobile pe care le are la dispoziţie, inclusiv în Harghita, respectiv la Miercurea Ciuc, la Lunca de Sus sau la Băile Harghita.

Potrivit sursei citate, şi organizaţiile partenere ale Caritas din Elveţia au început strângerea de fonduri pentru refugiaţi.

Péter György a mai spus că, după finalizarea conflictului, echipele de specialişti ale organizaţiei se vor deplasa în Ucraina, pentru a acorda asistenţă celor care au nevoie.

‘Noi o să organizăm grupuri de specialişti care să meargă, să evalueze şi clădiri, dar şi în ce domeniu au nevoie oamenii de ajutor, psihologic sau material şi după aceea vom face planuri de acţiune. (…) Am lucrat (organizaţia Caritas n.red.) şi în zone post conflict, dar şi post catastrofe, avem specialişti în cadrul Confederaţiei România şi ni se alătură, de fiecare dată, oameni care, voluntar, se oferă să meargă. Şi eu internţionez să mă duc, când o să vină vremea’, a mai afirmat Directorul Departamentului de Asistenţă Medicală şi Socială al Organizaţiei Caritas Alba Iulia. AGERPRES / (A, AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks