Incendiul produs vineri seară la o clădire din Borsec, aflată în subordinea primăriei şi folosită ca şi locuinţă socială, s-a soldat cu pagube de aproximativ 100.000 lei, focul fiind generat de un scurtcircuit electric.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, în incendiu au ars acoperişul imobilului, mansarda şi cel de-al doilea etaj, pe o suprafaţă de circa 400 mp, precum şi o anexă în care se aflau şapte purcei.
În momentul izbucnirii focului, în interior se aflau trei persoane, care s-au autoevacuat.
A existat risc de extindere a incendiului la pădurea învecinată, dar pompierii militari şi civili au reuşit localizarea focului şi apoi lichidarea lui, după mai multe de ore intervenţie.
Cauza probabilă a producerii incendiului este scurtcircuitul electric, a mai menţionat sursa citată.
Iniţial, ISU Harghita a anunţat că incendiul a izbucnit la o pensiune din staţiunea Borsec, dar sâmbătă dimineaţa a precizat că este vorba de o clădire din subordinea primăriei, care în prezent este folosită ca şi locuinţă socială.