Peste 1.200 de elevi din Harghita fac cursuri online, în această perioadă, după depistarea unor cazuri de infectare cu noul coronavirus în unităţile de învăţământ,.
Potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului, în prezent sunt confirmaţi cu COVID-19 un număr de 78 de elevi, 64 de cadre didactice, un cadru didactic auxiliar şi cinci angajaţi din rândul personalului nedidactic.
Drept urmare, activitatea şcolară se desfăşoară online pentru 19 clase de gimnaziu, cu 431 de elevi, 18 clase de liceu, cu 412 elevi, 14 clase din învăţământul primar, cu 332 de elevi şi două clase profesionale, cu 49 de elevi.
De asemenea, s-a suspendat activitatea pentru cinci grupe de preşcolari, cu 98 de copii.
Sursa citată a mai precizat că în judeţul Harghita, în ultimele 24 ore, au fost înregistrate 76 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, fiind efectuate 315 teste.
În spitalele din judeţ se află internate 386 persoane, în creştere faţă de zilele precedente, incidenţa cazurilor la o mie de locuitori ajungând, luni, la 3,89.