Peste 1.500 de elevi harghiteni au participat, în ultima lună, la programe şi activităţi derulate de Serviciul Salvamont Salvaspeo Harghita, care au rolul de a-i învăţa pe cei mici cum să se comporte pe munte, cum să evite eventuale incidente nedorite şi de a-i pregăti pentru atunci când vor deveni adulţi.
Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că salvatorii montani i-au primit pe elevi în bazele lor, i-au însoţit în drumeţii sau i-au vizitat în sălile de clasă.
Elevii au aflat, cu această ocazie, care sunt regulile de comportament în areal montan, cu ce echipament trebuie să meargă pe munte, cum să se orienteze sau care sunt măsurile elementare de prim ajutor.
Fekete Ors consideră că aceste activităţi au rolul de a preveni accidentele pe munte sau rătăcirile, întrucât copiii de acum vor şti cum să se comporte în areal montan atunci când vor deveni adulţi.
Şeful salvatorilor montani harghiteni a explicat că, în 2010, când au început programele dedicate copiilor, majoritatea intervenţiilor vizau rătăciri pe munte, iar în prezent acestea reprezintă doar aproximativ 5% din intervenţiile Salvamont.
‘Sunt foarte, foarte importante aceste activităţi pentru prevenirea accidentelor. (…) Dacă acum reuşim să îi învăţăm cum să se comporte în areal montan, ce să facă, cum să se orienteze, care sunt echipamentele necesare, care sunt tehnicile de prim ajutor elementare (…), eu cred că prevenim majoritatea accidentelor, prevenim foarte, foarte mult din accidente. Cum am mai zis, în 2010 şi mai devreme, majoritatea intervenţiilor erau în cazuri de rătăciri, acum avem 5% din totalul intervenţiilor şi acesta eu cred cu tărie că este rodul muncii depuse în şcoli, cu copiii, care deja sunt mari, deja sunt adulţi şi ştiu ce au de făcut pe teren, ştiu la ce numere de telefoane trebuie să sune, ştiu că trebuie să se intereseze înainte de a pleca pe munte, ştiu să folosească un GPS, ştiu că există coordonate cu care pot să se orienteze, ştiu ce trebuie să facă pe munte dacă se întunecă. Deci, aceste lucruri deja sunt ştiute de aceşti oameni şi nu se rătăcesc, nu se abat de la traseul montan, iar dacă sunt probleme, ne anunţă. Cred că munca noastră de mai mult de zece ani deja dă roade şi din această cauză eu cred că şi în continuare această muncă este foarte, foarte importantă şi trebuie să fie continuată’, a declarat Fekete Ors, pentru AGERPRES.
Acesta a mai spus că elevii sunt foarte interesaţi de informaţiile furnizate de salvatorii montani şi foarte mulţi dintre ei vor să devină salvamontişti, atunci când vor creşte.
De altfel, Fekete Ors a subliniat că mulţi dintre cei peste 150 de salvamontişti voluntari existenţi în judeţ au participat, pe vremea când erau copii, la programele Serviciului Salvamont şi au deveniţi pasionaţi de salvarea montană.