Peste 200 de credincioşi ortodocşi au participat duminică, la catedrala episcopală din Miercurea-Ciuc, la slujba de Florii, care aduce aminte de intrarea trimfală a Domnului în Ierusalim şi care marchează începutul Săptămânii Patimilor, de dinaintea marii sărbători a Învierii.
Lăcaşul de cult a devenit neîncăpător, mulţi dintre credincioşi ascultând slujba din afara bisericii.
Unii dintre membrii comunităţii româneşti din Miercurea-Ciuc au venit la slujbă purtând straie populare şi foarte mulţi părinţi au fost însoţiţi de copii, printre ei numărându-se şi bebeluşi.
Oamenii au spus că vin cu bucurie şi speranţă la biserică, într-o zi de mare sărbătoare, dar şi pentru că biserica uneşte comunitatea românească din Miercurea-Ciuc.
Părintele Teodor Bijec, consilier administrativ bisericesc la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, care a rostit predica din Duminica Floriilor, a declarat pentru AGERPRES că această mare sărbătoare pregăteşte cea mai mare sărbătoare creştină, respective Învierea Domului şi a vorbit despre mesajul de pace adus de Isus, la intrarea în cetatea Ierusalimului.
‘Este o sărbătoare mare, dată fiind marea iubire a Mântuitorului, care ne însoţeşte în fiecare an, şi este mare pentru că pregăteşte cea mai mare sărbătoare, acea a Învierii Mântuitorului Isus Hristos. Această sărbătoare e numărată între praznicele împărăteşti ale sfintei noastre biserici şi aduce aminte de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, acum 2.000 de ani, când intrând în cetate avea să aducă lumii mesajul lui de pace şi de binecuvântare, având să răscumpere, în zilele următoare, care vor culmina cu ziua de vineri, Vinerea Mare, jertfa de pe Golgota, care a însemnat drama ce a mântuit lumea şi care a însemnat răscumpărarea întregului neam omenesc, urmată, la trei zile, de slăvita Sa Înviere, cea care dă sens întregii activităţi a Mântuitorului şi, în mod deosebit jerfei sale pe cruce. Este o sărbătoare care trebuie să pornească, pentru noi, dinăuntru spre afară, având pace cu Dumnezeu în sufletul şi în adâncul nostru, atunci vom avea pace cu semenii noştri. Şi lumea are nevoie multă de acest semnal de pace, pe care Domnul îl aduce în sfânta biserică şi prin care îmbogăţeşte lumea, pornind din rugăciunea bisericii’, a declarat, pentru AGERPRES, părintele Teodor Bijec, preot paroh la catedrala episcopală.
Acesta le-a transmis credincioşilor şi un mesaj pentru Săptămâna Patimilor.
‘Mesajul meu pentru credincioşi este această întoarcere înspre adâncurile noastre, de unde să înceapă o viaţă nouă. Întotdeauna este îndemnul acesta al bisericii ca viaţa cea nouă, dacă începe din adâncul nostru, să o putem împărtăşi mai apoi în semnul de comuniune cu ceilalţi şi să trăim toţi ca fii ai Tatălui ceresc, adunaţi în iubirea Fratelui nostru, Mântuitorul şi Domnul nostru Isus Hristos’, a transmis părintele Teodor Bijec.
La finalul liturghiei, preoţii au sfinţit crenguţele de salcie cu mâţişori şi fiecare credincios a luat acasă, pentru protecţia locuinţei şi a gospodăriei pe tot parcursul anului.
Şi cea de-a doua biserică ortodoxă din Miercurea-Ciuc a fost neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi să celebreze Domnului în Ierusalim.