este 3.500 de utilizatori din nouă localităţi harghitene au rămas nealimentaţi cu energie electrică, duminică, din cauza vântului puternic, care a afectat posturile de transformare.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, este vorba de 31 de posturi de transformare din localităţile Miercurea-Ciuc, Ciceu, Mihăileni, Văcăreşti, Gârciu, Racu, Siculeni, Nădejdea, Livezi, fiind afectaţi, în total, 3544 de utilizatori.
Echipele de intervenţie ale distribuitorului de energie electrică acţionează în teren pentru remedierea defecţiunilor.
Judeţul Harghita se află, duminică, sub incidenţa unui Cod galben meteo, până la ora 20,00 fiind prognozate intensificări ale vântului, cu rafale de până la 65 km/h, temporar viscol şi vizibilitate redusă.