AcasăStiri generaleHarghita: Peste 400 cartuşe din Al Doilea Război Mondial, găsite în apropierea...

Harghita: Peste 400 cartuşe din Al Doilea Război Mondial, găsite în apropierea comunei Sânmartin

n număr de 403 cartuşe, care provin, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite, sâmbătă, în apropierea comunei Sânmartin, ele fiind ridicate de pirotehnişti, în vederea distrugerii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

‘Pirotehniştii harghiteni au fost solicitaţi, în această după-amiază, pe raza localităţii Sânmartin, unde un detectorist autorizat a descoperit mai multe elemente de muniţie. De urgenţă, echipajul pirotehnic din cadrul ISU ‘Oltul’ Harghita s-a deplasat la locul indicat şi a identificat, în urma măsurilor specifice, nu mai puţin de 403 cartuşe, calibru 7,62 mm, provenind, cel mai probabil, din cel De-al Doilea Război Mondial. Acestea au fost ridicate şi transportate, în condiţii de siguranţă, într-un loc special amenajat pentru depozitarea acestora, în vederea distrugerii ulterioare’, a precizat Biroul de Presă al ISU Harghita.

Este a treia acţiune pirotehnică din acest an a specialiştilor de la Inspectoratul pentrui Situaţii de Urgenţă Harghita.

Anul trecut, echipa pirotehnică a ISU Harghita a intervenit de 12 ori pentru ridicarea, transportarea şi depozitarea în condiţii de siguranţă a unor elemente de muniţie rămase neexplodate şi a avut trei acţiuni de distrugere a muniţiei găsite în diverse locuri din judeţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks