Peste jumătate din romii cazaţi în sala de sport din Miercurea Ciuc au revenit în comunitate, casele lor nefiind distruse de incendiu şi putând fi folosite, chiar dacă nu respectă standardele de igienă şi sunt construite ilegal. Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Sogor Enikő, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că 28 de familii, adică 138 de persoane, s-au mutat, marţi, în cartierul Şumuleu, iar 30 de familii, cu 123 de persoane au rămas în sala de sport. ‘Este legal să plece acasă, nu putem să-i oprim. Asta înseamnă că au 28 de case care sunt momentan folosibile şi deşi comisia de urgenţă s-a pronunţat că nu sunt conform standardelor de igienă, standardelor ISU şi sunt construite ilegal, nu avem posibilitatea să îi oprim. Ieri (marţi – n.r.) am avut consultare cu liderii romilor, cel puţin cu a celor din Şumuleu 33 (adresa unde trăieşte comunitatea – n.r.) şi au avut de fapt această cerere, să poată să plece acasă. Dar ne-am pronunţat clar că pot să meargă acasă doar cei care au clădirile lor, eventual cei care în scris acceptă în casa lor o altă familie, dar vrem dovadă scrisă’, a declarat Sogor Enikő. Aceasta a mai spus că li s-a comunicat persoanelor care au plecat din sala de sport că nu vor mai primi masa caldă, dar vor beneficia de ajutoarele trimise acestei comunităţi, în special cele venite din partea Guvernului României. Sogor Enikő a mai spus că liderii romilor au spus autorităţilor că vor ca membrii comunităţii să fie învăţaţi să scrie şi să citească şi au acceptat să fie ajutaţi în continuare şi să participe la diferite programe organizate pentru adulţi şi copii. ‘Cei care s-au mutat înapoi au luat la cunoştinţă că o să continuăm să controlăm acea zonă şi nu o să permitem să se nască noi construcţii. Deci, este interzis. Şi, pe termen lung, o să rezolvăm situaţia acelor construcţii ilegale’, a mai spus viceprimarul. În legătură cu romii rămaşi în sala de sport, Sogor Enikő a precizat că se analizează mai multe posibilităţi de relocare a lor, dar care nu vor fi comunicate, până când nu sunt sigure. Un număr de 20 de case de lemn au ars, parţial sau în totalitate, în incendiul violent care a cuprins, în data de 7 ianuarie, locuinţele comunităţii de romi din cartierul Şumuleu al municipiului Miercurea Ciuc, aproximativ 260 de persoane afectate fiind cazate atunci în sala de sport a oraşului. AGERPRES (A, AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu)