Acasă93Harghita: Peste o mie de sportivi sunt aşteptaţi la Running Festival, în...

Harghita: Peste o mie de sportivi sunt aşteptaţi la Running Festival, în Miercurea-Ciuc

Peste o mie de sportivi amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să participe, în luna septembrie, la Running Festival, în Miercurea-Ciuc, competiţie organizată de Primăria municipiului sub patronajul multiplei campioane Gabriela Szabo şi al campionului de raliuri Adrian Teslovan.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Miercurea-Ciuc, evenimentul, despre care organizatorii spun că este ‘una dintre cele mai populare curse de alergare din inima Transilvaniei’, va avea loc în zilele de 15 şi 16 septembrie în Miercurea-Ciuc şi în câteva localităţii limitrofe şi se adresează atât alergătorilor profesionişti, cât şi celor amatori, precum şi familiilor.

‘Pentru că interesul pentru acest eveniment creşte de la an la an, organizatorii se aşteaptă la peste o mie de participanţi la aceasta ediţie. (…) Până în prezent, s-au înscris alergători din peste 20 de judeţe ale ţării, dar, ca şi în anii precedenţi, vin şi alergători din străinătate’, se precizează în comunicatul citat.

În cadrul evenimentului de la Miercurea-Ciuc, pe lângă probele de maraton, maraton ştafetă, semimaraton, alergare de noapte, alergarea pentru familii şi cursa de 5 km, în acest an a fost adăugată, la cererea participanţilor, o nouă cursă, cea de 10 km.

Organizatorii precizează că termenul limită pentru înscrieri este 27 august, dar, până la 13 august, toţi cei interesaţi se pot înscrie la un preţ redus, pe site-ul evenimentului, www.runningfestival.ro.

Conform aceleiaşi surse, nu există posibilitate de înscriere la faţa locului.

Toţi participanţii primesc un kit de participare, iar cei mai buni finalişti la maraton, semimaraton şi ştafeta maratonului vor primi premii în bani.

Gabriela Szabo a fost prezentă la Miercurea-Ciuc la primele două ediţii ale festivalului, iar în anul 2022 chiar a alergat alături de ceilalţi participanţi, pentru a promova mişcarea şi un stil de viaţă sănătos.

Running Festival a devenit foarte popular în rândul alergătorilor, la prima ediţie participând 700 de sportivi, iar în 2022 au luat startul un număr de 900 de persoane.

Competiţia este organizată de Primăria Miercurea-Ciuc şi Asociaţia Club Sportiv Siculus CyclingClub.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks