Pompierii militari harghiteni au intervenit, miercuri şi joi, pentru stingerea a patru incendii de vegetaţie uscată, care au afectat aproximativ 30 de hectare de teren.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, numai în cursul zilei de miercuri, echipajele de pompierii au acţionat pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată, care au afectat aproximativ 25 de hectare, iar în cazul a două dintre acestea, exista pericol de propagare la pădurile din apropiere.
Sursa citată a arătat că pompierii militari din cadrul Detaşamentelor Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Gărzii de Intervenţie nr. 2 Topliţa, în cooperare cu serviciile voluntare din Corund şi Subcetate au reuşit localizarea şi stingerea acestor incendii, care au avut loc în localităţile Miercurea Ciuc (zona Jigodin), Corund şi Subcetate (sat Filpea), împiedicând astfel propagarea flăcărilor către vecinătăţi.
De asemenea, în cursul zilei de joi, un echipaj de la Detaşamentul din Miercurea Ciuc a intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată la Cioboteni, suprafaţa afectată fiind de aproximativ cinci hectare.
Pompierii fac, în continuare, apel la cetăţeni să respecte măsurile de prevenire a incendiilor, când folosesc focul deschis pentru igienizarea miriştilor, pentru reducerea numărului de arderi şi evitarea riscului ca focul să se extindă şi să provoace pagube.