AcasăStiri generaleHarghita: Pompierii intervin la un incendiu de păşune împădurită, la Topliţa

Harghita: Pompierii intervin la un incendiu de păşune împădurită, la Topliţa

ompierii militari şi civili intervin, miercuri seara, la un incendiu de păşune împădurită la Topliţa, suprafaţa afectată fiind de circa opt hectare, cu pericol de propagare la pădurea din apropiere.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că incendiul se manifestă în zona Melic-Voievodeasa, spre munţii Călimani, drumul fiind greu accesibil.

De asemenea, intervenţia e îngreunată din cauza lipsei surselor de apă.

Potrivit sursei citate, la faţa locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Topliţa, cu o autospecială de intervenţie, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Topliţa.

S-a cerut sprijin şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Gălăuţaş, precum şi de la Primăria Topliţa, care să pună la dispoziţie un tractor cu cisternă de 2.500 l, a mai precizat sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks