Instituţia Prefectului Judeţului Harghita solicită încă aproximativ 3,9 milioane de lei din Fondul de Intervenţie al Guvernului, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor produse în perioada 1-20 iulie, în mai multe localităţi, precum şi obiective de infrastructură administrate de Consiliul Judeţean Harghita.
Potrivit Biroului de Presă al Instituţiei Prefectului, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat evaluarea pagubelor înregistrate în perioada menţionată, la acestea adăugându-se şi pagubele produse în comuna Siculeni în data de 22 iunie.
‘În urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase care au avut loc în judeţul Harghita în data de 22.06.2021 , respectiv perioada 01-20.07.2021, cantităţile mari de precipitaţii căzute au condus la activarea torenţilor, scurgeri importante de pe versanţi respectiv a revărsării cursurilor de apă (majoritatea necadastrate) şi din aceste cauze au fost afectate şi inundate case şi anexe gospodăreşti, drumuri judeţene, drumuri comunale, străzi, drumuri forestiere, podeţe şi mai multe hectare de terenuri agricole, provocând pagube însemnate’, se arată în informarea Instituţiei Prefectului.
Comunele afectate sunt Siculeni, Sântimbru, Sândominic, Ocland, Lueta, Mereşti, Subcetate, Corund, Vârşag, Bilbor şi Tulgheş
În urma evaluării pagubelor produse în cele 11 unităţi administrativ-teritoriale şi ale obiectivelor afectate deţinute de către Consiliul Judeţean Harghita suma estimată pentru refacere este de aproximativ 3.896.990 lei.
Instituţia Prefectului a mai informat că evaluarea pagubelor continuă în comunele unde s-au înregistrat inundaţii după 20 iulie.
Guvernul a alocat deja suma de 9.347.000 lei, solicitată de Instituţia Prefectului, pentru refacerea obiectivelor afectate de inundaţiile care au avut loc în Harghita în perioada 16 mai – 27 iunie.