Premiera mondială a piesei ‘Şarlatanul’, scrisă de Tom Dugdale şi Hathazy Andras, va avea loc la Teatrul Csiki Jatekszin din Miercurea-Ciuc, spectacolul urmând să se joace în limba maghiară, cu supratitrare în română şi engleză.
Piesa regizată de Tom Dugdale, din Statele Unite ale Americii, îi are în distribuţie pe Hathazy Andras, Nagy Gellert şi Balazs-Becsi Eszter, premiera urmând să aibă loc în data de 9 iunie, de la ora 19:00, în sala Studio a teatrului din Miercurea Ciuc.
Următoarele şi singurele reprezentanţii vor avea loc în zilele de 10, 14, 15 şi 16 iunie, tot de la ora 19:00.
În 16 iunie piesa va fi prezentată publicului de două ori, primul spectacol urmând să înceapă la ora 17:00.
Regizorul american Tom Dugdale a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că a început să lucreze în ţara noastră în anul 2010, după ce a studiat cu cunoscutul regizor maghiar Tompa Gabor, care a fost profesor la University of California din San Diego şi care i-a oferit prima oportunitate de a-şi desfăşura activitatea în România.
Tom Dugdale a precizat că a lucrat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, dar şi-a desfăşurat activitatea şi în Timişoara sau Sfântu Gheorghe.
În legătură cu mesajul spectacolului ‘Şarlatanul’, scris împreună cu Hathazy Andras, Tom Dugdale a spus că în opinia sa toţi oamenii trebuie să definească teatrul pentru ei înşişi, punctând faptul că textul nu este unul fix şi că se poate schimba pe parcurs.
‘Avem toate aceste discuţii, cărţi, conferinţe de presă, experţi şi festivaluri. Fiecare încearcă să ne spună ce este teatrul. Poate singura concluzie la care putem ajunge într-adevăr este că nu vom avea niciodată acelaşi răspuns. Astfel, poate este mai bine să ne consumăm timpul şi energia doar pentru a admite că nu vom cădea niciodată de acord şi să căutăm ce pare cel mai mult să fie adevărat şi autentic pentru noi. Aşa că eu cred că mesajul spectacolului este cumva să punem deoparte definiţiile teatrului şi să căutăm ceea ce se simte a fi cel mai autentic teatru pentru noi’, a afirmat regizorul Tom Dugdale.
Şi actorul Hathazy Andras a arătat că spectacolul se poate schimba chiar şi după premieră.
‘Cred că spectacolul chiar şi după premieră se poate schimba, pentru că este un proces, nu este ceva finit, nu este un exponat muzeal, care a prins o formă finală şi cu asta basta. Se întâmplă multe lucruri în lume, cu noi, şi poate că, la un moment dat, renunţăm şi la jumătate de spectacol, dacă e necesar, dacă nu mai e actual. Cred că teatrul este despre noi, cum suntem acum, în acest moment’, a spus Hathazy Andras.
La finalul conferinţei de presă, autorii piesei şi actorii au plantat un frasin de munte scandinav în parcul de lângă teatrul municipal din Miercurea-Ciuc, pe care l-au numit arborele ‘Şarlatan’, pentru a atrage atenţia publicului asupra spectacolului de la Teatrul Csiki Jatekszin.