AcasăStiri generaleHarghita: Preşedintele CJ anunţă că a făcut sesizare la IPJ pentru execuţie...

Harghita: Preşedintele CJ anunţă că a făcut sesizare la IPJ pentru execuţie defectuoasă în cazul reabilitării unor drumuri

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a anunţat, joi, că a reclamat la Poliţie o firmă care a lucrat la reabilitarea unor tronsoane de drumuri judeţene, acuzând faptul că execuţia este defectuoasă şi că a fost încălcată legislaţia.

Într-o postare pe Facebook, Borboly susţine că sunt prea multe nereguli care nu pot fi trecute cu vederea când e vorba despre siguranţa cetăţenilor, precizând că este vorba de starea tehnică necorespunzătoare a drumurilor, lipsa unor indicatoare sau încălcări ale legii care afectează circulaţia în bune condiţii.

Tronsonul de drum respectiv leagă judeţele Harghita, Covasna şi Braşov.

‘Atunci când un executant nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale – nu stăm să aşteptăm! Am depus sesizare la IPJ Harghita pentru execuţia defectuoasă şi nerespectarea legislaţiei de către executant, pe tronsonul #DJ131-DJ133-DJ137A – Lot 3. Întârzieri de peste 60% faţă de graficul asumat de execuţie, stare tehnică necorespunzătoare a drumurilor, acestea fiind într-o stare avansată de degradare, lipsa indicatoarelor de semnalizare, o serie de încălcări ale legii care afectează circulaţia în bune condiţii pe acest sector de drum’, se arată în postarea preşedintelui CJ Harghita.

Borboly Csaba a făcut apel la şoferi să circule cu prudenţă, punctând faptul că se vor utiliza toate pârghiile legale ‘pentru a face lumină în această situaţie’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks