AcasăStiri generaleHarghita: Preşedintele CJ solicită ministrului Agriculturii debirocratizarea condiţiilor de accesare a finanţărilor...

Harghita: Preşedintele CJ solicită ministrului Agriculturii debirocratizarea condiţiilor de accesare a finanţărilor pentru zona montană

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, solicită ministrului Agriculturii, Petre Daea, debirocratizarea condiţiilor de accesare a finanţărilor pentru zona montană, susţinând că din acest motiv s-a înregistrat un eşec al programelor de investiţii lansate de Agenţia Naţională a Zonei Montane.

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului, se precizează că la cele trei programe de sprijin pentru zona montană derulate recent, au aplicat foarte puţini fermieri, din cauza cerinţelor complexe şi a cofinanţării ridicate.

‘Ceea ce este supărător este faptul că interesele fermierilor nu au fost luate în considerare atunci când au fost lansate aceste programe, deoarece cofinanţarea de 50% reprezintă o povară uriaşă pentru fermierii obişnuiţi, mai ales că vorbim despre o rambursare ulterioară a investiţiei. Pe de altă parte, composesoratele care, în cazul judeţului Harghita, de exemplu, deţin cea mai mare parte a păşunilor şi au suficient capital pentru cofinanţare, nu au fost lăsate să aplice. Dar nu numai păşunile, ci şi majoritatea pădurilor noastre aparţin composesoratelor, ceea ce nu permite colectarea fructelor de pădure şi a ciupercilor fără acordul proprietarului, aşadar, pentru toate apelurile de finanţare composesoratele ar fi interesate şi în măsură să aplice’, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Borboly Csaba.

Acesta propune lansarea unui nou apel de finanţare, în care să se solicite o cofinanţare mai mică şi care să permită şi composesoratelor să aplice, precum şi relaxarea condiţiilor de accesare.

‘Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că produsele realizate manual, la munte, necesită mult mai multă muncă umană şi energie decât cele produse cu uşurinţă de maşinile de la câmpie, ca să nu mai spunem că acestea sunt produse mai sănătoase, organice şi nu pot fi comparate calitativ cu produsele tratate, modificate genetic. Pentru ca aceste produse sănătoase să fie mai uşor de produs şi de consumat, vă rugăm să lansaţi un nou apel de finanţare cu condiţii de aplicare mult mai uşoare şi care să reducă birocraţia, astfel încât fermierii şi micii noştri producători să poată aplica’, se mai precizează în scrisoarea trimisă ministrului Agriculturii.

Borboly Csaba, apreciază, în documentul menţionat, eforturile ministrului Petre Daea de a sprijini fermierii din zona montană, dar pledează ca aceste măsuri de susţinere să fie mai accesibile şi mai puţin birocratice.

‘Ţin să precizez faptul că apreciez eforturile dumneavoastră de a sprijini fermierii din zonele montane, dar trebuie ca aceste măsuri să fie mai simple, mai puţin birocratice şi mai accesibile pentru factorii interesaţi, altfel exploatarea tradiţională a terenurilor şi a agriculturii din zonele noastre montane va dispărea încet-încet şi, odată cu ea, biodiversitatea din România va deveni mai săracă, acesta fiind scopul pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi!’, se arată în finalul scrisorii deschise.

De asemenea, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, Borboly Csaba a precizat că a semnalat toate aceste probleme, după lansarea programelor de finanţare, într-o adresă trimisă Ministerului Agriculturii, iar răspunsul primit sugera faptul că sunt condiţii impuse de Uniunea Europeană.

Preşedintele CJ Harghita susţine că a avut întâlniri la Bruxelles, inclusiv cu comisarul european cu atribuţii în domeniu şi din răspunsul primit de la reprezentanţii instituţiei care se ocupă cu agricultura şi dezvoltarea rurală reiese faptul că aceste condiţii au fost solicitate de funcţionarii de la Bucureşti şi aprobate de Bruxelles.

‘Pregătirea documentaţiei care a primit avizul UE a fost una totalmente greşită. În adresă (răspunsul primit din partea Ministerului Agriculturii – n.red.) se dă vina pe Bruxelles, dar Bruxelles-ul habar n-are de Harghita, de diriginte de şantier, de lucruri care nu au nicio tangenţă cu legislaţia europeană. Noi am mers, noi am depus aşa, reprezentanţii ţării noastre au depus documentaţia greşită, birocratizată excesiv şi eu cred că aici a fost greşeala ministerului şi ar trebui să revină domnul ministru. Eu cred că ar trebui să reevalueze, pentru că acesta este un lucru foarte bun, sprijinirea fermierilor din zona montană, dar dacă birocraţii din minister fac tot posibilul ca acest program să nu funcţioneze, atunci undeva este o greşeală şi această greşeală trebuie să fie corectată’, a declarat Borboly Csaba, în conferinţa de presă.

El a solicitat chiar schimbarea funcţionarilor din ministerul Agriculturii care se ocupă cu zona montană, susţinând că din discuţiile pe care le-a avut la Comitetul Regiunilor, în nicio ţară nu există o birocratizare excesivă cum este în România.

‘Rugămintea mea către domnul ministru, cu toată stima, cu toată onoarea, cu toată mulţumirea că este primul ministru care are deschidere către zona montană, să-şi schimbe echipa care se ocupă cu zona montană. (…) E ruşine, nu e ruşine, ar trebui mers înapoi la Bruxelles şi spus: ‘ştiţi, am greşit’ şi să fie depusă o documentaţie de corectare’, a mai spus Borboly.

El a mai arătat că programele de finanţare vizau acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investiţii din zona montană, respectiv înfiinţarea stânelor montane, a centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui, a centrelor de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice.

Bugetul alocat acestor programe a fost, la nivel naţional, de aproape 220 de milioane de lei, din care s-au depus proiecte doar pentru 25,5% din sumă.

În judeţul Harghita, a spus Borboly, există informaţii că s-au depus zece proiecte, chiar dacă, după momentul publicării apelului, Consiliul Judeţean Harghita, împreună cu instituţiile subordonate, ADI de Dezvoltare rurală, Agenţia de Dezvoltare Judeţeană Harghita, Asociaţia fermierilor şi cu sprijinul instituţiilor abilitate, a organizat sesiuni de informare şi a demarat acţiuni de sprijinire a micilor fermieri în procesul de întocmire şi depunere a documentaţiei.

Cu toate acestea, spune preşedintele CJ Harghita, birocratizarea excesivă, procentul mare de cofinanţare şi termenul scurt de depunere a proiectelor au dus la un eşec al acestor programe de finanţare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks