Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba (UDMR), anunţă organizarea unei manifestaţii, în faţa sediului Ministerului Mediului, pentru susţinerea iniţiativei ministrului Tanczos Barna referitoare la intervenţie rapidă în cazul urşilor care intră în localităţi.
Într-o postare pe Facebook, Borboly Csaba îi îndeamnă pe toţi cei care cred că situaţia conflictelor dintre om şi carnivorele mari a devenit insuportabilă, să vină marţi, 29 iunie, la Bucureşti, la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Borboly spune că trebuie luate urgent foarte multe măsuri, în contextul în care există mulţi urşi habituaţi, care intră în localităţi şi susţine că demersurile ministrului Mediului sunt atât în favoarea omului, cât şi a speciei.
‘Noi credem că sănătatea omului şi protecţia omului în această ţară trebuie să fie primordiale. De aceea, îi invităm pe toţi cei care cred că în acele judeţe unde conflictele între carnivorele mari şi om sunt deja nesuportabile şi deja viaţa oamenilor este în pericol, vă rog să veniţi marţi, 29 iunie, în faţa Ministerului Mediului, ca să ne arătăm forţa şi să încercăm să convingem pe toţi decidenţii că trebuie să se alinieze la demersurile propuse de UDMR, de domnul ministru Tanczos Barna şi aceste demersuri trebuie să ştiţi că sunt atât în favoarea omului cât şi în favoarea speciei. Deja, vorbim de sute de urşi habituaţi care trăiesc între oameni. Nu credem că Directiva Habitat şi chiar toate aprecierile specialiştilor în privinţa urşilor bruni carpatini ar fi aceea că aceste animale protejate ar trebui să trăiască în rândul populaţiei, lângă copiii noştri, în grădiniţe, în şcoli, în străzi şi trebuie să fie luate, foarte urgent, foarte multe măsuri’, a afirmat Borboly Csaba, într-o înregistrare video, pe pagina sa de socializare.
El a mai arătăt că din discuţiile avute în ultimii ani la nivel local, naţional şi european a reieşit că deciziile de rezolvare a problemei trebuie luate de autorităţile de la Bucureşti.
‘Noi, în aceşti ani, am avut foarte multe întâlniri, am avut foarte multe discuţii, atât pe nivel judeţean, naţional şi european şi s-a văzut că decizia este la Bucureşti. Asta a zis Bruxelles-ul, asta zic şi asociaţiile pentru protecţia naturii cu care am reuşit să avem un dialog paşnic şi constructiv. Aşadar, vă rugăm să veniţi să fie arătate, marţi, forţa şi voinţa din aceste judeţe’, a conchis Borboly Csaba.
Ministrul Mediului a anunţat, recent, că pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care vizează intervenţia rapidă în cazul situaţiilor de urgenţă cauzate de urs.
‘Ieri după-amiază (luni, 21 iunie 2021, n.r.) am avut o şedinţă cu primarii, reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi asociaţiilor fermierilor din judeţul Harghita despre ordonanţa care ar permite intervenţia imediată în situaţiile de urgenţă cauzate de urşi. În cadrul întâlnirii am prezentat celor prezenţi cele mai importante puncte din proiectul de ordonanţă la care lucrăm, conform căruia în funcţie de gravitatea situaţiei, urşii agresivi care atacă pe teritoriul localităţilor să poată fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi de o echipă formată de jandarmi şi vânători, în 24 ore după ce se semnalează prezenţa ursului. Am oferi primăriilor posibilitatea de a semna un contract cu asociaţiile de vânătoare în vederea rezolvării atacurilor urşilor prin intervenţie imediată. De asemenea în zonele de tampon ale localităţilor am oferi posibilitatea de prevenire prin alungarea, tranchilizarea şi relocare sau împuşcarea urşilor agresivi’, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.
La sfârşitul săptămânii trecute, doi bărbaţi din Harghita au ajuns la spital în stare gravă după ce au fost atacaţi de urşi, unul în timp ce se întorcea de la stână, în zona comunei Săcel, iar celălalt când verifica gardul electric montat pentru a-şi proteja animalele de urşi, pe raza comunei Căpâlniţa. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)