Primarul comunei Atid, Szilveszter Attila, a anunţat luni, într-o înregistrare video, că un urs a produs stricăciuni în cimitir şi că oamenii au ajuns la capătul răbdării.
‘E foarte trist. Deja am ajuns cu problema urşilor că intră în grădină, intră la morminte. Uitaţi, dărâmă morminte, sapă la mormânt. Aceasta se numeşte profanarea mormintelor. Nu se acceptă aşa ceva. Nu mai pot să stea în pădure că-s atâţia de mulţi’, a spus Szilveszter Attila, într-o înregistrare făcută în cimitir şi postată pe pagina de socializare a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.
Primarul face un apel pentru a se lua măsuri responsabile de rezolvare a acestei probleme.
‘Eu vă rog pe toată lumea care e competentă în sensul acesta: Ministerul Mediului, asociaţia vânătorilor, pe toată lumea cine-i competent, să facem ceva acum, nu numai să vorbim. Vă rog şi pe verzii (ONG-urile de mediu – n.r.), uitaţi-vă oameni, deja am ajuns la punctul culminant. Au ajuns oamenii la punctul maxim de răbdare. Nu se mai poate. Gata, s-a terminat cu asta. Dacă lăsăm tot aşa, ajungem să ne mănânce urşii. Vă rog să luaţi măsurile cele mai dure, cele mai bune, cele mai responsabile în sensul acesta’, a mai spus Szilveszter Attila.
În postarea preşedintelui CJ Harghita se mai precizează că prezenţa ursului în cimitir ‘este un motiv de îngrijorare, deoarece oamenii nu mai îndrăznesc să meargă nici în aceste locuri unde-i comemorează pe cei dragi’ şi că ‘situaţia a scăpat de sub control şi este nevoie de intervenţia imediată a celor competenţi’.
Nu este pentru prima dată când urşii produc stricăciuni în cimitirele din Harghita.
Primarul din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că prezenţa ursului este una obişnuită în cimitir, unde animalul mănâncă flori şi lumânări.
‘Tot timpul e în cimitir, e ceva obişnuit. Mănâncă flori şi lumânări, dar până acum nu s-a întâmplat să sape sau să distrugă pietrele funerare’, a spus Butyka Zsolt.
Într-o altă postare pe Facebook , preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, precizează că l-a invitat în Harghita pe preşedintele Asociaţiei ‘Agent Green’, Gabriel Păun, acesta urmând să vină în judeţ în luna iulie, pentru a vedea care este situaţia de la faţa locului.
‘La solicitarea primarilor din Ciucul de Jos l-am invitat pe reprezentantul Agent Green în judeţul Harghita să vadă realitatea şi pe baza ei să fie formulate acţiuni! Îi mulţumim pentru răspunsul prompt, îl aşteptăm în 23 iulie, să mergem împreună pe teren şi să luăm pulsul locului!’, se arată în postarea lui Borboly Csaba.
În aceeaşi postare, preşedintele CJ a precizat că manifestarea anunţată pentru marţi, 29 iunie, în faţa Ministerului Mediului trebuie să se desfăşoare cu maxim o sută de persoane, motiv pentru care a propus ca manifestanţii să fie prezenţi în mai multe locuri din capitală.
‘Marţi, 29 iunie, la ora 12.00, să fim împreună în mai multe locaţii din Bucureşti, să susţinem protecţia vieţii umane dar şi a speciei de urs cu măsuri care să genereze un echilibru între om şi natură!’, scrie preşedintele CJ Harghita, pe pagina de Facebook.