Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, proiectul de buget pe anul 2021 şi a anunţat că acesta va fi unul bazat pe investiţii şi dezvoltare.
Potrivit sursei citate, veniturile totale vor fi de 239,7 milioane de lei, încasările pe anul 2021 fiind prognozate a ajunge la 178 milioane de lei, iar economiile din 2020 situându-se la 61.7 milioane lei.
Peste jumătate din venituri vor fi folosite pentru proiecte de investiţii şi dezvoltare.
’58 la sută, adică 138.7 milioane de lei, sunt orientate către programe de investiţii, de infrastructură ale municipiului Miercurea Ciuc şi cheltuieli curente, adică programe educaţionale, sociale, culturale, funcţionarea apartului tehnic al Primăriei, avem 101 milioane lei proiectaţi, 42%’, a explicat Korodi.
Acesta a prezentat fondurile alocate fiecărui domeniu în parte, la multe dintre categorii, cum ar fi finanţarea centrelor pentru vârstnici, a programelor culturale sau sportive, a burselor pentru elevi sau a subvenţiilor pentru instituţiile culturale fiind înregistrate alocări mai mare decât anul trecut.
Ca şi noutăţi, Korodi a anunţat că, Primăria va finanţat Serviciul Salvamont, ‘după câteva decenii’ şi că se va aloca jumătate de milion de lei pentru un buget participativ, folosit pentru finanţarea unor proiecte propuse de cetăţeni sau organizaţii neguvernamentale.
‘Ca şi marile municipalităţi din România vom aloca jumătate de milion de lei pentru un buget participativ. Adică, cetăţenii oraşului, pe câteva teme de proiecte, la propunerile cetăţenilor sau ale organizaţiilor guvernamentale vor putea vota pe ce să cheltuim jumătate de milion de lei, programe care se adaptează foarte bine la nevoile actuale, culturale, sociale, educaţionale sau chiar de mica infrastructură în oraş. Acest buget participativ şi mecanismul de împărţire a acestuia şi focusul acestui buget se va dezbate cu asociaţiile neguvernamentale’, a arătat Korodi.
Primarul a mai spus că în acest an se vor cheltui sume importante pentru pregătirea unor faze noi de proiecte şi programe, dar şi pentru achiziţionarea de terenuri, fără de care nu se vor putea efectua investiţii în diferite domenii şi nu se vor punea accesa finanţări.
Proiectul de buget va fi supus dezbaterii şi aprobării şi perioada următoare.