Restricţiile de trafic de pe DN13A, la ieşirea din Miercurea Ciuc spre Odorheiu Secuiesc, necesare pentru efectuarea lucrărilor la un pod care s-a dărâmat parţial în urmă cu aproximativ o săptămână, au fost prelungite până joi după-amiază, informează reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
Traficul rutier a fost închis complet în zonă în cursul dimineţii de miercuri, circulaţia fiind deviată pe ruta Odorheiu Secuiesc – DN 13A – DJ 123F Ciba – DN 12 Siculeni – Miercurea Ciuc pentru toate categoriile de autovehicule.
‘Se lucrează în continuare pe DN 13A, iar restricţia de trafic a fost prelungită până mâine la ora 16 (…). Se va lucra până seara târziu, cât permite lumina. Colegii mei speră să termine astăzi, dar pentru siguranţă am extins termenul până mâine’ , a declarat purtătorul de cuvânt al DRPD Braşov, Robert Elekes.
Lucrările sunt realizate în regie proprie de către angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc.