Sezonul de schi va începe în Harghita în cursul zilei de sâmbătă, iubitorii sporturilor de iarnă fiind aşteptaţi pe mai multe pârtii din judeţ. La fel ca şi în anii precedenţi, unele dintre primele pârtii pe care se va schia în Harghita sunt cele de la Topliţa, unde tunurile de zăpadă sunt puse în funcţiune de o săptămână, iar condiţiile oferite schiorilor sunt foarte bune. Proprietarul pârtiilor de schi din Topliţa, Nicolae Baciu, a declarat, pentru AGERPRES, că starea pârtiilor este foarte bună, ‘ca la mijloc de sezon’, iar din semnalele pe care le-a primit există interes mare din partea iubitorilor de schi. Potrivit sursei citate, în contextul pandemic actual, ‘va trebui păstrată distanţarea, purtată masca şi folosit dezinfectantul’. Domeniul schiabil de la Topliţa, aflat la poalele munţilor Gurghiu, este alcătuit din pârtia Măgheruş şi pârtia Bradul. Acestea beneficiază de panoramă spre munţii Călimani, dar şi spre oraşul Topliţa, fiind, în fiecare an, luate cu asalt de numeroşi pasionaţi ai sporturilor albe. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al domeniului schiabil, pârtia Bradul are un grad de dificultate redus, o lungime de 1.200 de metri şi o diferenţă de nivel de 140 metri, înclinaţia medie a pantei fiind de 11%. Pârtia Măgheruş are grad de dificultate mediu, o lungime de 470 metri, diferenţă de nivel de 125 metri şi înclinaţia medie a pantei este de 23%. Nicolae Baciu a mai spus că există posibilitatea practicării şi săniuşului, iar banda transportoare pentru începători va fi pusă în funcţiune. O altă zonă în care se va schia de sâmbătă este Mădăraş-Harghita, acolo unde tunurile de zăpadă funcţionează de aproximativ două săptămâni. Administratorul pârtiilor de schi din Harghita Mădăraş, Sipos Zoltan, a precizat, pentru AGERPRES, că se va putea schia pe pârtiile ‘Kicsi Mihaly’ şi ‘Kicsi Sugo’, de dificultate uşoară şi medie, şi se speră că până la 15 decembrie condiţiile de schi vor fi foarte bune pe întreg domeniul schiabil din zonă. Şi pe pârtia de la Homorod se va schia începând de sâmbătă, iar în alte zone ale judeţului instalaţiile de producere a zăpezii artificiale lucrează la capacitate maximă, pentru ca sezonul de schi să înceapă cât mai repede. AGERPRES / (AS, AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)